Temperaturile vor scadea din nou pana la minus 20 grade
Ministerul Educatiei, Tineretului si Sportului a solicitat joi responsabililor de la directiile raionale si municipale de invatamant sa intreprinda actiunile necesare de pregatire a edificiilor pentru desfasurarea procesului educativ in conditii climaterice aspre, prognozate pentru saptamana viitoare, informeaza AP FLUX. Conform prognozelor Serviciului de stat „Hidrometeo”, incepand cu 5 februarie curent temperatura medie a aerului va scadea brusc pana la 10-14 grade sub zero. In noaptea de 7 februarie vor fi inregistrate pana la 17-22 grade sub zero. Incepand cu 8 februarie curent, gerurile vor slabi treptat. La inceputul saptamanii trecute mai multe institutii preuniversitare din Republica Moldova, inclusiv din municipiul Chisinau, nu au functionat din cauza frigului. In conformitate cu o dispozitie a conducerii METS, incepand cu 6 februarie curent reprezentantii directiilor raionale si municipale de invatamant vor trebui sa informeze ministerul despre situatia reala din institutiile de invatamant. In cadrul sedintei de miercuri a Guvernului, premierul Tarlev a cerut autoritatilor sa intreprinda masurile necesare pentru asigurarea functionarii normale a tuturor institutiilor si intreprinderilor in cazul inregistrarii unor temperaturi scazute, mai informeaza AP FLUX. FLUXhttp://www1.azi.md/news?ID=37869