despre discurs

se vorbeste foarte putin despre modul nostru de a vorbi..o facem automat fara a ne pune mari intrebari, chiar daca, modul cum vorbim, ce vorbim si in ce conditii vorbim e foarte important...cum-necum, una din trasaturile principale care ne deosebeste de animale este Vorbirea...despre limba, comunicare, vorbire, cuvinte, limbaj, structuri lingvistice si relatia lor cu realitatea s-au spus multe...s-a spus (Foucault) ca discursul nu este chiar atat de liber precum ne pare... nu putem vorbi despre orice,fiindca, chiar daca ne-am pune-o ca scop, modul nostru de a improviza sau a inventa ceva nou e strans legat de social, de modul obisnuit al gandirii...si nu poate sa fie total diferit de acesta...tot Foucault zicea ca discursul ar epete negre, despre care nu se vorbeste, cel mult se tace...e vorba de sexualitate si politica, acolo unde tabuurile sunt cele mai multe (am mai adauga aici si religia, dar asta nu a zis-o Foucault ci eu).toate astea sunt valabile pana in epoca Internet - epoca comunicarii nelimitate, despre toate si despre tot..tabuurile nu se mai respecta, in general se creeaza senzatia unei anarhii...se sctie ca discursul avea mai multe functii regulatorii: aceea de a perpetua mostenirea sprirituala, aceea de asigura persistenta "OMULUI" in sensul continuitatii achizitiilor spirituale, aceea de a oferi baza de progres si a o reactualiza, pentru ca o generatie sa nu porneasca de la zero ci de la ceea ce a obtinut o generatie precedenta...tabuurile in unele zone (sexuale, politice, religioase) aveau functia de a oferi legitimitate diferitor pretentii si artefacte spirituale (filozofie, morala, drept)...acum toate astea dispar sub avalansa forumurilor, chat-urilor, etc...cum am mai spus, se vorbeste despre totul, nu exista socializarea dupa varsta...e bine sau nu asta??? cum credeti unde putem plasa punctul final al unei asemenea evolutii- spre sfarsitul discursului(si, iminent , al lumii, fiiindca vorbirea fara continut, poate fi asemanata unui latrat) sau spre reinventarea tacerii???