967

Praf in ochi - Vorona a pus mana pe Chisinau!

Comunistii au pus mana pe Chisinau. Puterea, este adevarat, nu au cucerit-o, deocamdata, pe cale legala, dar se vede cu ochiul liber ca ei se simt stapani in capitala. Si ca acest sentiment sa fie scos din umbra iluzoriului, peste tot au aparut „santiere” inutile: se renoveaza ceea ce se afla in stare perfecta si se distrug monumente ale arhitecturii.Recent, Voronin s-a produs cu o noua „initiativa” – elaborarea planului urbanistic al Chisinaului. (Omul acesta rosu, cu paharul de oranjada rasuflata in mana dreapta, nu poate dormi linistit noaptea daca a doua zi nu lanseaza cel putin o initiativa pretioasa - la scara nationala, regionala sau internationala.) Dar ce inseamna o initiativa daca nimeni nu sare s-o sustina, s-o sprijine, s-o promoveze, s-o realizeze si, in general, s-o... Pana „Urbanproiect”-ul va pune pe masa lui Voronin planul solicitat, va curge multa apa pe batranul Bac, dar sprijinul trebuie materializat imediat. Si s-au pornit sa transforme Chisinaul in „capitala europeana”... Credeti cumva ca s-au apucat de asfaltat strazile la parametri europeni? Sau sa vopseasca in culori vii monstruoasele blocuri de beton? Sau ca le-a venit ideea sa desfunde sistemul de canalizare? Sau, poate, credeti ca s-au apucat sa restabileasca vreun monument de arhitectura, din sutele care sunt lasate cu buna stiinta sa se ruineze in plin centrul Chisinaului? Nu, ei s-au apucat sa „renoveze” piateta cu monumentul lui Stefan cel Mare. Toata operatiunea de „renovare” se reduce la scoaterea pavajului foarte bun, de piatra de Cosauti, si punerea, in loc, a altor dale de beton. De ce era nevoie de aruncat in vant milioane de lei, daca monumentul lui Stefan si piateta se aflau intr-o stare perfecta? Fiindca figura voievodului a devenit, brusc, emblematica pentru propaganda moldovenista a regimului comunist? Fiindca Voronin nu mai poate de dor pentru acest personaj istoric? Si daca e asa – de ce Voronin nu si-a amintit de voievod acum o luna si ceva? De ce n-a scos vorba pe 2 iulie, asa cum facuse anul trecut? A, uitasem... Zornaiala propagandistica legata de sarbatorirea celor 500 de ani s-a consumat in 2004... Ei da, asa se poate – odata la 500 de ani... Culmea cinismului: sa pretinzi ca ai grija de o opera de arta, dar sa nu manifesti nici cel mai mic interes fata de autorul acestei opere! In casa in care s-a nascut, sculptorul Alexandru Plamadeala nu are nici macar o modesta odaita cu titlu de muzeu! Ni se arunca praf in ochi! Monumentul lui Stefan, scuarul Operei si alte cateva adrese unde se schimba pavajul bun cu altul nou – aceste actiuni au o singura explicatie: la 27 august, pretinsii stapani ai capitalei ii vor tampi din nou pe oameni cu „noile” lor „realizari”. Frustrati de gandul ca, de atatia ani, chisinauenii nu voteaza candidatul lor la postul de primar, coministii au hotarat ca acum e momentul potrivit pentru a ne demonstra ca pot face orice le trasneste prin cap. Orice ineptie, peticita cu haine pretins europenesti, este prezentata drept o marturie a „grijii fata de locuitorii capitalei”. Si parca nu ar fi de ajuns aceasta bataie de joc! Ei s-au apucat si au distrus, saptamana trecuta, o splendida casa, monument de arhitectura, din preajma Presedintiei. Nu au mai avut rabdare s-o lase, s-o ruineze timpul, ca mai apoi s-o cumpere, pe un pret de nimic, vreun fecioras de-al lor. Au demolat-o in cel mai sfidator mod. Hoteste, paziti de securisti, amenintand ziaristii care voiau sa afle ce se intampla, cine a permis... La urma urmei, de ce sa ne mai miram daca asta e firea lor? Va mai amintiti de Clopotnita aruncata intr-o noapte in aer exact in aceeasi maniera? Sa nu uitam acest detaliu nici pe 27 august, cand, cu surle si trambite, vor veni in fata noastra sa ne arunce praf in ochi.
0