PUTEREA MISTERIOASA A RENUNTARII

Draga cititor, banuiesc ca timpul Tau este pretios. Insa in fiecare om este indreptatita tendinta de a se deschide cuiva in care are incredere. Sper de aceea, ca sa gasesc din partea D-voastra intelegere pentru efortul modest, materializat in textul pe care l-am imprastiat in acesta tema, e nascut din mine, din confruntarea a doua lumi aparent contrare, insa care, de fapt, supune omul la acelasi examen dur, al vietii...Suferinta apare numai atunci cand incalcam legile armoniei universale. Orice durere trebuie sa fie privita ca un semnal de alarma. Daca sufar este clar ca ceva nu merge bine in viata mea. Atunci cand suferim, toata atentia noastra este indreptata asupra mijloacelor prin care sa eliminam durerea fara a ne gandi vreun moment la cauza reala a acelei dureri. Daca intreb voi gasi un raspuns, daca am raspunsul voi sti sa actionez. Daca actionez, suferinta dispare. Vedeti, in realitate, viata noastra poate fi foarte simpla. Si la aceasta simplitate putem ajunge prin renuntari succesive. Cand vom renunta la tot, atunci vom obtine totul. Pare paradoxal, dar trebuie sa ne obisnuim cu aceste paradoxuri ale vietii spirituale. Ele adapostesc comorile intelepciunii. Iubeste-ti dusmanii. Cand esti lovit peste obrazul drept, intoarce-l si pe cel stang. Daca cineva vrea sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. Cunoastem aceste indemnuri cu siguranta si probabil ca le-am auzit cu totii inca din copilarie. Dar, tot din copilarie, am putut observa ca aproape nimeni nu le pune in practica."...Iubiti dusmanii vostri si rugati-va pentru cei ce va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru din ceruri, caci el face sa rasara soarele sau peste cei rai si peste cei buni, iar ploaia o da peste drepti si nedrepti. Caci, daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce merit aveti? Oare nu si vamesii o fac? Iar daca veti saluta doar fratii vostri, ce mare lucru faceti? Oare nu si paganii o fac? Voi asadar sa fiti desavarsiti precum este desavarsit Tatal vostru ceresc." (Matei 5.44-48).Toate sunt paradoxuri pentru intelegerea obisnuita. Toti ne intrebam: "cum sa-i dau camasa dupa ce mi-a furat haina?", "cum sa-mi iubesc dusmanii dupa ce mi-au produs atata suferinta?". Sunt paradoxuri si totusi aceste indemnuri ascund o adevarata comoara de intelepciune. Inchipuiti-va ca aveti un apartament cu doua camere si aveti mobila cat pentru o vila cu zece camere. Veti locui intr-o inghesuiala de nedescris. Nu veti obtine ordinea necesara desfasurarii vietii cotidiene intr-un spatiu armonios pana cand nu veti renunta la o parte din mobila. Adeseori adunam in sufletul nostru atat de multe lucruri incat nu mai suntem in stare nici macar sa le asezam in ordine. Ingramadite, dezordonate, ne tulbura si ne impiedica sa simtim bucuria. Prin renuntare vom obtine totul, adica linistea, calmul, pacea launtrica.Cu cativa ani in urma vedeam prin oras un om care avea obiceiul sa adune tot felul de lucruri de prin gunoaie. Isi umplea o multime de sacose si umbla cu ele dintr-un loc intr-altul purtandu-le pe umeri. Uneori avea atat de multe sacose incat nu le mai putea duce pe toate deodata. Le cara pe rand din aproape in aproape. Facea o munca de nedescris fara nici un scop. Uneori, multi dintre noi suntem asemenea acestui om, chiar daca ne ascundem in spatele unei false normalitati. Noi nu ne coboram pana-ntr-acolo incat sa cautam in gunoaie. Dar nu, noi suntem civilizati, avem buna crestere, nu ne vom opri niciodata sa cautam prin gunoaie. Si intr-adevar nu vom intra prin gunoaie cu toate ca la un moment dat ar fi mult mai bine sa adunam gunoaiele exterioare decat pe acelea interioare. Este mai bine sa caram niste sacose pe umeri decat poveri imense in suflet. E mai usor sa renuntam la sacose, le vom abandona pur si simplu in clipa in care vom intelege ca sunt inutile, dar a renunta la trufia noastra, la orgoliul nostru, la atasament, gelozie, frica, pesimism, la toate aceste mizerii care ne impovareaza sufletul intr-atat de mult incat nu mai putem vedea nimic dincolo de carne, este cu mult mai dificil. Chiar si in ziua in care vom intelege ca acestea sunt simple gunoaie, ne va fi greu sa renuntam la ele pentru ca va trebui sa renuntam practic la o parte din noi. Sunt extrem de rari oamenii care pot renunta cu usurinta la o parte din ceea ce sunt, chiar si atunci cand ceea ce sunt este izvorul suferintei lor.Sa renuntam in primul rand la dorinta de acumulare (sa nu devenim niste caratori). Sa ne linistim aceasta sete inconstienta de a avea cat mai multe lucruri. Sa renuntam la ignoranta, sa renuntam la orgoliu, la manie, la ura. Sa aruncam gelozia, posesivitate. Sa uitam de tristete si boala (pare paradoxal, ca spun asta fara a putea renuta de una singura la ea). Este dificil exercitiul renuntarii, dar nimeni nu-si poate zugravi casa pana cand nu a scos mobila din camere. Nu putem sa ne curatim daca nu vom renunta la mizerie. Altfel am fi ca niste morminte - spune Iisus - frumoase pe dinafara, dar inauntru putreziciune.(„Morminte varuite” cuvinte ce mi le-a spus parintele duhovnic, ca abia acum sa inteleg sensul profund al lor)Pentru a fi fericiti, de cele mai multe ori nu este necesar sa obtinem ceva, ci dimpotriva, trebuie sa renuntam la cat mai multe lucruri. Si in primul rand trebuie sa renuntam la tot ceea ce este fals in viata noastra, iar false sunt acele lucruri care ne impiedica sa fim noi insine.Uneori este suficient sa practicam aceasta renuntare si zidirea se va ridica de la sine. Ce inseamna exact aceasta renuntare? De exemplu, renuntam la o punga de cafea pentru a cumpara o carte despre alimentatia naturista. Sau intr-o zi poti sa ai curajul si sa-ti spui: "Astazi, indiferent de ceea ce voi trai, voi fi tot timpul fericit"."Mori pentru a renaste" spun inteleptii misterelor. Pare destul de dificil sa intelegem acest indemn care te duce la moarte. In ce fel sa mori si despre ce fel de renastere este vorba? Trebuie sa moara ignoranta din noi, trebuie sa moara tot ceea ce credem ca ne defineste acum. Trebuie sa moara frica, atasamentul; trebuie sa moara tot ceea ce ne limiteaza. Ceea ce am zidit in intuneric trebuie sa dispara pentru a putea renaste din lumina. Cine este zidit din lumina este fiul luminii si lumina nu cunoaste moartea. Daca bobul de grau nu moare, nu poate sa rodeasca. Daca sculptorul nu va indeparta nici o aschie din blocul de marmura, cum sa apara statuia? Daca nu aruncam ceea ce este in plus, cum sa obtinem frumosul? Unii vor spune: "N-am nimic, nici casa, nici masa, nici serviciu, nici frati nici surori, nici parinti, si tot nu sunt fericit. La ce sa mai renunt?" Renunta la nefericire. Renunta la invidie, la ura si la razbunare. Sarac nu este cel ce nu are nimic, ci omul zgarcit si plin de invidie. Cel ce uraste fericirea altora nu poate fi fericit, caci inima lui este plina de ura. Si unde-i intuneric nu este lumina...