CTP este suparat pe bucuria ziaristilor eliberati din Irak

De cand a plecat de la Adevarul, Cristian Tudor Popescu este mai incrancenat, mai inveninat, mai obtuz, mai radical ca inainte. Asa-zisa impartialitate cu care se lauda este de fapt o lupta pe care o duce pe fata cu Basescu si cu cei cu care s-a ciocnit la ziarul de la care a plecat. De cand este patron de ziar, zambetul a devenit o expresie pe care fata lui nu o poate afisa iar bunatatea, intelegerea fata de semeni niste cuvinte care nu exista in dictionar. Cel autointitulat Crucisatorul presei romanesti este in foame de imagine (pentru ca Gandul este departe de a fi ceea ce se anunta cu surle si trambite in urma cu putin timp), asa ca a inceput sa apara cam pe la toate televiziunile si sa-si dea cu parerea in cazul ziaristilor proaspat eliberati din Irak - subiectul zilei, pe care s-a repezit hulpava presa. Invitat fiind la Nasul, la B1Tv, CTP a fost mai negru in cerul gurii ca niciodata. Supararea lui cea mare a fost declansata de faptul ca cei trei ziaristi romani au indraznit… sa se bucure in momentul in care s-au intors in tara! Eu in locul lor m-as fi intors smerit, cu capul in pamant, as fi intrat in gaura de sarpe pentru ceea ce am facut, a perorat el. Apoi, cu o sfanta manie proletara ce amintea de anii ’50, i-a infierat pe cei trei pentru “gesturile de spectacol”, pentru ca l-au luat pe Basescu (ah, vechea lui durere!) de mana, ca au facut semnul victoriei! “Victorie contra cui?”, a scuipat el printre dinti. Au plecat din tara asa cum au plecat, in conditii mai mult decat dubioase, apoi au pus pe jar o intrega tara, au scos oamenii in strada, iar acum se intorc triumfatori, ca niste vedete de film, a continuat el. Cum poate Marie Jeanne sa mai zambeasca, cum pot ceilalti sa se bucure? se intreba Crucisatorul. Pai, hai sa va spunem noi, domnule Popescu, astia simpli, care nu suntem formatori de opinie si nici VIP-uri, ca dumneavoastra. S-au bucurat pentru ca sunt oameni. Pentru ca indiferent in ce conditii au plecat (aici va dam dreptate), indiferent de cat de aspru sau de lejer a fost regimul lor de detentie (pentru ca si asupra acestui fapt au aparut tot felul de controverse), ei au trait vreme de doua luni departe de tara, in stress… si, credem noi, aia simpli, sub amenintare. Si dupa o lunga despartire oamenii se bucura atunci cand isi revad familiile, domnule Popescu – simplu ca buna ziua. Dar pentru dumneavoastra, mai ales de cand ati trecut de la conditia de condeier la cea de patron, cuvantul bucurie este prohibit. Ati lasat sa se inteleaga ca sunt ziaristi de duzina, ati afirmat ca interviurile facute de ei in Irak erau slabe, ca nu aduceau nimic nou, ca nu aveau ce sa caute acolo… Dar ce-au a face toate astea, domnule Popescu, cu bucuria revederii? Pentru ca nu mai sunteti capabil de sentimente umane, nici cei trei care, in fond, va sunt colegi, nu mai au dreptul sa se bucure de intoarcerea lor la familii? Ati disecat pana si mesajul transmis telefonic de Marie Jeanne in care spunea ca daca nu sunt retrase trupele din Irak, ei vor fi omorati. Vocea lui Marie Jeanne de atunci nu se potriveste cu aerele de star de acum, cu gestul acela de victorie, cu exuberanta fata de Basescu, ati continuat. Pai si nu e normal sa fie diferenta intre cele doua momente, domnule Popescu? Ca doar sunt oameni, nu roboti. Una peste alta, nici argumentele lui Sorin Rosca Stanescu, nici cele ale lui Radu Moraru, care ii spuneau ca cei trei s-au comportat uman, noramal, nu l-au facut pe CTP sa-si mai inmoaie pozitia. Dupa el, bucuria ziaristilor care s-au intors in tara dupa aproape doua luni de captivitate era condamnabila. Daca nu i-au condamnat la moarte teroristii, i-a condamnat CTP pentru bucuria revederii…