3 mln. de romani in Basarabia!
Traian Basescu a spus - In Basarabia sunt 3 mln. de romani! Deacord 100/%!!! . La 21 ianuarie 2005 a avut loc vizita oficiala a Domnului Traian Basescu, Presedintele Romaniei, in Republica Moldova. In cadrul vizitei, in urma discutiilor asupra stadiului actual si perspectivelor largi de dezvoltare a relatiilor dintre ambele tari, a fost adoptata Declaratia comuna a Presedintilor Republicii Moldova si Romaniei, transmite INTERLIC citind serviciul de presa al Presedintiei. Presedintele Republicii Moldova, Domnul Vladimir Voronin, si Presedintele Romaniei, Domnul Traian Basescu, s-au pronuntat asupra necesitatii utilizarii eficiente a potentialului de colaborare bilaterala si multilaterala in vederea promovarii implementarii standardelor si normelor internationale, a valorilor europene, consolidarii securitatii europene si regionale, precum si dezvoltarii relatiilor dintre ambele state pe cele mai diverse directii, inclusiv in domeniul comercial-economic, social-umanitar si cel cultural. Tinind cont de obiectivul strategic al ambelor tari de a adera la Uniunea Europeana, Republica Moldova si Romania vor intensifica relatiile in vederea realizarii acestui scop, care vor include consultari politice intre institutiile relevante.Reafirmindu-si sprijinul pentru eforturile de integrare europeana ale Republicii Moldova, Romania, totodata, va sustine si in continuare actiunile indreptate spre consolidarea suveranitatii, independentei si integritatii teritoriale a Republicii Moldova, spre solutionarea problemei transnistrene, si isi exprima in mod special disponibilitatea de a semna Declaratia de Stabilitate si Securitate pentru Republica Moldova si de a contribui la actiunile comunitatii internationale in vederea realizarii prevederilor Declaratiei. Republica Moldova si Romania considera ca extinderea Uniunii Europene este un proces benefic, care va influenta pozitiv relatiile dintre statele noastre, prezentind mai multe oportunitati pentru dezvoltarea domeniilor ce tin de libera circulatie a persoanelor, a bunurilor, a capitalurilor si a serviciilor. Pentru a garanta continuitatea acestui proces, partile se angajeaza sa examineze si sa identifice cele mai eficiente mecanisme de asigurare a implementarii adecvate a normelor ce garanteaza aceste libertati, exprimindu-si increderea ca pe aceasta cale vor fi gasite noi oportunitati pentru dezvoltarea contactelor interumane si de afaceri, in conformitate cu reglementarile comunitare si angajamentele asumate de Romania. Republica Moldova va dezvolta, in conformitate cu prevederile Planului de Actiuni Republica Moldova – Uniunea Europeana, cooperarea cu Uniunea Europeana si Romania in domeniul combaterii criminalitatii transfrontaliere, crimei organizate, coruptiei, precum si in domeniul managementului frontierei. Republica Moldova si Romania vor solicita asistenta Uniunii Europene pentru asigurarea tehnica adecvata a punctelor de trecere a frontierei moldo-romane, in vederea stabilirii unei proceduri rapide, flexibile si eficiente, conform standardelor europene de trecere a frontierei dintre ambele state. Romana va sprijini actiunile Republicii Moldova indreptate spre implementarea Planului de Actiuni Republica Moldova – Uniunea Europeana, obtinerea regimului de comert asimetric cu Uniunea Europeana si imbunatatirea climatului de investitii. Partile au subliniat importanta pe care o atribuie cooperarii regionale, in mod special in Europa de Sud-Est, ca parte componenta a proceselor de integrare europeana. Republica Moldova apreciaza inalt rolul Romaniei in promovarea stabilitatii in regiune, dezvoltarea economica si contributia deosebita a Romaniei la procesul de consolidare a relatiilor de buna vecinatate in Europa de Sud-Est, in particular pe durata Presedintiei la Procesul de Cooperare in Europa de Sud-Est. Romania incurajeaza progresele Republicii Moldova pe calea integrarii europene si regionale si este dispusa sa sprijine aceste eforturi in continuare, prin cooperarea in mod deosebit in cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est si Initiativei de Cooperare in Europa de Sud-Est. Romania incurajeaza si va sustine intentiile Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline in Procesul de Cooperare in Europa de Sud-Est. Republica Moldova se angajeaza sa implementeze toate prevederile documentelor adoptate in cadrul Procesului de Cooperare in Europa de Sud-Est. Avind in vedere perspectivele semnarii Tratatului privind Comunitatea Energiei in Europa de Sud-Est, Republica Moldova si Romania vor intensifica cooperarea bilaterala si sustinerea reciproca in vederea realizarii obiectivelor acestuia. Republica Moldova si Romania vor identifica noi forme de colaborare in acest domeniu pentru asigurarea si diversificarea surselor energetice pentru ambele state. Institutiile relevante vor organiza in timpul cel mai apropiat sesiunea Comisiei Interguvernamentale Moldo-Romane, in cadrul careia vor fi identificate mecanismele cele mai eficiente in vederea impulsionarii cooperarii economice si lichidarii deficientelor in calea dezvoltarii acesteia. Presedintele Republicii Moldova, Domnul Vladimir VORONIN, si Presedintele Romaniei, Domnul Traian BASESCU, au constatat ca prezenta Declaratie va oferi un impuls suplimentar dezvoltarii relatiilor bilaterale si va contribui la consolidarea tendintelor pozitive si la progresul acestor relatii. Presedintele Romaniei a adresat o invitatie Presedintelui Republicii Moldova de a vizita Romania intr-o perioada convenabila, datele concrete ale acesteia urmind sa fie stabilite pe cai diplomatice.
dear mai pune canale mai normale, dar asa pun tot gunoiul gratuit care se poate lua de pe satelit =)
dar tu nu stiii de ce nu apare tema "TV" pe forum ca toate celelalte?
parca ar fi ceva ce tre de ascuns... e secret? eu n-o gasesc nicaieri
eu iaca tin minte numai id-ul 100 ( http://forum.md/Theme.aspx?id=100 ) , dar ceilalti, habar nu au ca exista asa tema... pacat
PS: si ce gata o scos CNN cu totul?
iaca am deschis telecu, vad si eu amu... eu Viasat Explorer asteptam demult :-)
dar CNN as vrea sa-l puna la loc
Din toate canalele noi numai Viasat Explorer mai poate fi o bucurie,dar in rest... no comments =)
BBC Prime теперь в Premium вместо какого-то спортивного канала. ТРК Украина с 11 декабря закодирует вещание со спутника, по этому либо они его сейчас убрали, либо 11. Боец ТВ, Индия ТВ, Комедия ТВ, Вести это всё из пакета НТВ+. BBC World бесплатный спутниковый канал в отличие от CNN, жаль замена не равноценная. Viasat Sport и ТВ 1000 Русское Кино это всё из спутникового пакета Viasat World.
ceh
ТРК Украина -----> Беларусь ТВ
CNN -----> BBC World
Cartoon Network -----> Комедия ТВ
ESPN Classic Sport -----> Боец ТВ
IA ne poimu cevo vam ne ndravitssea daje o4eni super!
BBC Prime -----> Вести
Extreme Sports -----> Viasat Sport
Здоровье ТВ -----> ТВ 1000 Русское Кино
TDK -----> Индия ТВ
ia viju tut toliko kritiku a vi podumaete s lu4shei storoni ...
eto je ulu4shenie ... vse dlea klientov !!!!
Pentru ce BBC Prime au scos? Da la Boet cine se va uita...asa o parasa.
loxotron )
ple, si eu asa pot sa arat canale FTA =))
btw, am mai gasit pe site-ul SunTV, ca in ExtraBasic tre`sa mai fie 2 canale: "Совершенно секретно" si "Парк развлечений" da la cautare n-am gasit nimic :))
extreme sport, cnn, bbc shi dsf trebuia de lasat..imho..
pe dsf aratau miercuri shi joi champions tv..akolo meciurile ligii kampionilor...plus aratau in intregime cupa uefa..
karo4e bredova oleaka s-o primit
bukura viasat sport shi tv 1000 russish cinema..
Появились каналы "Совершенно секретно" и "Парк развлечений". Последний судя по всему вместо Reality TV :(
ИНВЕСТИЦИИ В SUN COMMUNICATIONS
Европейский банк реконструкции и развития намерен в 2007 г. инвестировать в Sun Communications $8 млн.
Как сообщил старший банкир ЕБРР Октавиан Косташ, совместный проект рассчитан на три года. За это время $4 млн будут инвестированы в уставный капитал, столько же в виде кредита пойдет на развитие. Вместе со средствами самой компании стоимость проекта должна достигнуть $15,5 млн. При положительном развитии событий совместный проект может быть продлен, а итоговая сумма инвестиций за семь лет может превысить $20 млн. "В феврале проект будет рассмотрен и утвержден советом директоров ЕБРР, после чего пройдет официальная процедура подписания документа и размещение средств", - сказал Косташ.
Заявленная цель проекта - поддержать ведущего оператора кабельного телевидения Sun Communications и расширить его сети в Молдове, что, по мнению авторов, "должно увеличить роль частных предприятий в предоставлении услуг связи, и укрепить конкуренцию на молдавском рынке связи в целом".
Проект предусматривает модернизацию сетей кабельного телевидения для дуплексного вещания в вплоть до 860MHz, построения оптических волоконных связей передачи, расширение числа пакетов программ TV и Internet, внедрение речевой связи.
C 1 марта телеканал СТС в пакете extra-basic Sun-TV !
Интересно какой СТС, местного разлива или оригинальный из Москвы...
Местный СТС. Контракт уже подписан.