770

[!] Gayii din Federatia Rusa s-au suparat pe trupa O-Zone

În portalul www.gay.ru se arată că gay-ii din Federaţia Rusă sunt nedumeriţi de faptul că din clipul "Dragostea din tei" al cunoscutei formaţii "O-Zone" a fost eliminat drapelul având "culorile curcubeului". Potrivit lor, clipul respectiv începea cu momentul când Dan, Radu şi Arsenie apăreau pe fundalul "unui steag cu culorile curcubeului" - simbolul luptei pentru drepturile lesbienelor, gaylor şi a bisexualilor. Clipul finaliza cam în acelaşi mod, dar pe fundalul tricolorului nostru. Autorul informaţiei plasate pe portalul gay-lor scrie că din clipul popular, difuzat la numeroase posturi de televiziune din mai multe state ale lumii, în loc de curcubeul pe stindard a apărut un Santa Claus zburător. "Cui i-a încurcat curcubeul şi de unde s-a luat, în mijloc de vară, Santa Claus?", se întreabă autorul. Potrivit ultimelor sondaje, "O-Zone" a ajuns pe primele locuri în topurile soneriilor pentru telefoane mobile, dar a căzut în topurile muzicale de gen, până la locul zece. Corespondentul Agenţiei Romanian Global News (RGN) de la Londra consideră că declinul celor de la "O-Zone" este un fenomen normal, "dacă ne gândim că "O-Zone" spărsese topurile muzicale din toate colţurile Europei şi chiar de dincolo de Ocean cu o melodie care în România nu mai era de mult un hit". "Ozonii" mai sunt primii în topul european al soneriilor pe site-ul free-ringtones, devansând melodiile "Mission Impossible", "Pulp Fiction", "Pink Panther" şi "Simpsons" şi în varianta olandeză a site-ului ringtonio. Un site care oferă accesorii pentru computere şi telefoane mobile specializat pentru cumpărători homosexuali, gaylogo, are în topul celor mai cerute sonerii două menţionări ale piesei "Dragostea din tei": pe locul I - varianta celor de la "O-Zone" şi pe locul şapte -varianta "Haiducii".
0