669

Ruso-fascistii in Moldova

Chişinău, 15 iulie, INTERLIC. “Închiderea forţată, de astăzi, a şcolii moldoveneşti în Tiraspol nu este altceva decît purificare lingvistică”, a spus joi Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale, Rolf Ekeus. Precum informează agenţia INTERLIC, citînd comunicatul de presă al Misiunii OSCE, comentariul Înaltului Comisar a fost disponibil după ce autorităţile locale din zona separatistă a Transnistriei (Moldova) au înconjurat cu poliţie înarmată Şcoala nr. 20 din Tiraspol, în orele dimineţii, şi au evacuat forţat mobila şi echipamentul din şcoală. Părinţii şi profesorii au încercat să blocheze camioanele care transportau materialele, însă au fost îndepărtaţi de către miliţie. Acţiunea transnistreană este deosebit deprovocativă, avînd în vedere că a avut loc la o zi de la vizitarea de către Înaltul Comisar al OSCE a acestei şcoli. El a primit, la fel, asigurări din partea autorităţilor locale că înregistrarea tuturor şcolilor ar putea fi permisă în decursul unei săptămîni. „Sunt profund dezamăgit de această acţiune ilegală şi inumană, ce a avut loc astăzi în Tiraspol”, a spus Înaltul Comisar. „ Este încă un semn al desconsiderării pe care o au autorităţile transnistrene faţă de drepturile de bază ale omului şi standardele de educaţie. Această indiferenţă este dăunătoare pentru mii de copii, care sunt folosiţi drept pioni într-un joc politic.” Şcoala din Tiraspol a rămas înconjurată de poliţie iar accesul părinţilor şi profesorilor a fost blocat. Această măsură inacceptabilă şi fără precedent este ultima într-o campanie a autorităţilor locale, desemnată să forţeze închiderea în regiune a tuturor şcolilor moldoveneşti/române cu predare în grafie latină.În oraşul Bender (Tighina) autorităţile au închis recent aprovizionarea cu apă a şcolii moldoveneşti pentru copii cu handicap. Altor şcoli li s-au retras contractele de proprietate şi arendă. Într-o campanie de intimidare a elevilor şi părinţilor, presa locală anunţă că toate şcolile vor fi închise. Pe parcursul unor întîlniri cu părinţi, directori şi profesori, OSCE a aflat despre un mod anumit de hărţuire din partea autorităţilor locale, care amintesc eforturile de asimilare forţată din alte zone de conflict.Estimativ 40% din populaţia regiunii are limba moldovenească/română drept limbă maternă. Aproximativ cinci mii de elevi învăţau limba în grafie latină pe parcursul a zece ani. Cu toate acestea, autorităţile transnistrene pretind că moldoveneasca este o limbă oficială a regiunii numai în grafie chirilică, aşa cum a fost în Uniunea Sovietică. „Dorinţă clară a părinţilor acestor copii este ca ei să înveţe în grafie latină”, a spus Ekeus. „Aceasta trebuie respectată de către autorităţile transnistrene”.În 2003, după luni de eforturi, OSCE a intermediat o formulă pentru înregistrarea legală a şcolilor de către autorităţile transnistrene. „Noi am făcut paşi mari în întîmpinarea îngrijorărilor transnistrene,” a spus Ambasadorul William Hill, Şeful Misiunii OSCE în Moldova. „Însă acordul a fost torpilat la fiece pas de aceleaşi autorităţi. Închiderea forţată a şcolii din Tiraspol este scandaloasă şi iresponsabilă. Aceasta nu este întocmai o conduita a unui partener de încredere în negocieri”, spuneHill.OSCE îndeamnă autorităţile transnistrene să implementeze acordul semnat în 2003 pentru funcţionarea neîmpiedicată a şcolilor, pînă cînd au loc discuţii pe marginea unui acord mai larg asupra statutului lor.
0