884

2002

Anul mantuirii* "Anul mantuirii 2002 pe care il vom incheia curand a fost unul plin de har si binecuvantari bogate pentru scumpa si de Dumnezeu pazita noastra Mitropolie. Acest an va fi retinut pentru totdeauna in amintirea noastra prin aniversarea a 77-ea de la infiintarea canonica a Mitropoliei Basarabiei, prin cea de-a 10-cea aniversare de la reactivarea ei si, bineinteles, prin admiterea noastra in legalitate, in data de 30 iulie, de catre actuala stapanire civila", subliniaza IPS Petru Paduraru, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor, in Cuvantul Pastoral adresat cu prilejul aniversarii a 10 ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei"Astazi, 19 decembrie, marcam in libertate implinirea a 10 ani de cand Sfantul, Marele si Indreptatorul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane ne-a dat tuturor binecuvantare sfanta, pecetluita in veci prin Actul Patriarhal si Sinodal al Patriarhiei Romane de recunoastere a reactivarii Mitropoliei Basarabiei, autonoma si de stil vechi, cu resedinta in Chisinau. Ziua de 19 decembrie este pusa sub semnul Sfantului Ierarh Nicolae, a carui pomenire o sarbatorim astazi, ca sfant facator de minuni si mijlocitor al bunilor crestini la Tronul Ceresc", aminteste Mitropolitul Petru Paduraru.Totodata ierarhul Mitropoliei Basarabiei scoate in evidenta faptul ca "reactivarea sau readucerea la viata a Mitropoliei noastre, ca act reparator de dreptate, s-a facut in ziua de 14 septembrie 1992, insemnata in calendarul ortodox ca zi a Inaltarii Sfintei Cruci". "Dupa ce a fost rastignita pe cruce, martirizata de cotropitorii pagani din rasarit, Mitropolia Basarabiei a fost chemata din nou la viata. Mantuitorul Hristos Domnul Vietii, cel Inviat din morti a treia zi dupa scripturi, a fost tot timpul impreuna cu Mitropolia Basarabiei si cu puterea Sa cea sfanta a scos-o la lumina dreptartii Sale", afirma ierarhul Petru Paduraru.Intaistatatorul Mitropoliei Basarabiei atrage atentia ca "o alta zi importanta pentru noi a fost ziua de 13 decembrie 2001, cand inalta Curte Europeana de la Strasbourg a recunoscut dreptul Mitropoliei Basarabiei de a functiona legal".Ierarhul Petru Paduraru mai aminteste ca o alta data insemnata pentru Mitropolia Basarabiei este 27 martie 2002, cand Hotararea Curtii Europene privind drepturile si libertatea Mitropoliei Basarabiei a intrat definitiv in vigoare, pregatind calea recunoasterii de la 30 iulie a acestui an."De la reactivare am indurat cu totii 10 ani de prigoana, lacrimi si suspine, un deceniu negru a ramas acum in urma. Asemeni lui Moise din Vechiul Testament am mers impreuna 10 ani prin pustia multor lipsuri si suferinte, am fost pusi la nenumarate incercari si am fost asteptati la marginea acestei pustii, cu multa rabdare si dragoste nedezmintita, de chiar Mantuitorul Hristos, Domnul tuturor veacurilor, ne-a asteptat Sfantul Andrei cel intaichemat, Apostolul Neamului nostru, ne-a asteptat Sfantul Nicolae, facatorul de minuni, ne-au asteptat inaintasii nostri de la 1918, ne-au asteptat cei 56 de preoti si miile si miile de credinciosi ai Mitropoliei Basarabiei martirizati pentru credinta in 1940 si mai tarziu, ne-au asteptat vrednicii de pomenire si fericitii in adormire Mitropoliti Gurie Grosu si Eferm Enachescu", mai accentuiaza ierarhul Petru Paduraru."Cu dragoste si sinceritate sa privim nu numai trecutul Mitropoliei Basarabiei, dar sa avem grija si de viitorul ei. O putem face prin propavaduirea adevarului, prin slujirea Bisericii si aproapelui nostru, prin raspandirea credintei crestine dincolo de peretii bisericilor de piatra, prin prezenta preotilor si profesorilor de religie in gradinite si scoli, prin ajutorarea celor nevoiasi, prin implinirea dumnezeiestilor porunci", mai indeamna Mitropolitul Petru Paduraru.Acest Cuvant Pastoral se va citi in toate bisericile Mitropoliei Basarabiei, dupa Sfanta Liturghie, in ziua de 19 decembrie 2002, si se va afisa timp de o saptamana in locuri vizibile, la intrarea in biserici.
0