848

Simfonia dulcurilor

Bomboanele tarleviste si imnul de statDin pacate, imi scapa acum numele celui care afirma: "Am facut tot ce se putea pentru tara, sa mai faca tara asta ceva pentru mine", dar de cativa ani buni tot mai suntem in asteptare sa faca tara asta ceva pentru noi si poate asteptarea aceasta ne-a fost nefasta. Noi nu suntem patrioti si are dreptate domnul Tarlev cand ne incrimineaza acest fapt (de-am fi noi patrioti, domnule prim-ministru, nu v-ati mai bucura domnia voastra de portofoliu cum nu va vedeti ceafa fara de oglinda). Dar de ce sa-i blamati pe sarmanii ne-patrioti, dom' prim-ministru? Sunt ne-patrioti fara voie si au ales sa plece in negre strainatati, fie sa se prostitueze, fie sa munceasca la negru (de parca prostitutia se face la lumina) ca sa-si intretina familiile ramase in aceasta Cuba a Europei si, pe deasupra, sa va mai faca un mare serviciu, sa contribuie la marirea PIB-ului cu care va laudati atat de mult, deoarece banii pe care-i trimit ei in tara, intra in circuitul intern, prin urmare, cresterea miraculoasa a PIB-ului se datoreaza acestor exilati. Si copiii ne-patriotilor tot ne-patrioti sunt, pentru ca conducerea astei tari i-a lipsit de mame si tati, profesori, medici, sportivi, intelectuali, intr-un cuvant, anume conducerea i-a determinat sa plece peste hotare. Si acum sa va amintiti ce ati declarat, domnule prim-ministru, despre sarbatoarea "Limba noastra" asta vara, inainte de a ne obliga sa intonam imnul Republicii Moldova, ca dovada de patriotism. Spuneti ca le-ati propus bomboane copiilor ca sa recite imnul de stat al Republicii Moldova, dar nu v-ati gandit ca acesti copii v-au refuzat din motiv ca nu aveau nevoie de bomboanele tarleviste? Si-apoi, inainte de a intona limba noastra, trebuie sa stii raspunsul la o intrebare banala: care limba? Care limba a noastra, domnule Tarlev? Limba moldoveneasca? La limba moldoveneasca se refera Mateevici in poezia devenita ulterior imn de stat?Motivati decizia de a introduce in gradinite si scoli, obligatoriu, intonarea imnului de stat prin faptul ca lumea noastra nu e indeajuns de patrioata si ilustrati cu exemplele pe care le-ati vazut in SUA: fiecare cetatean cunoaste imnul, se ridica in picioare atunci cand rasuna, isi duce mana la inima, saruta steagul SUA etc... si revenind acasa v-ati gandit sa faceti intocmai ca in America, luand-o de la coada. In primul rand, cand ati comparat SUA si Republica Moldova, ati facut-o la fel de reusit cum ai compara stampila primariei cu coada vacii. In al doilea rand, cetateanul american ii este recunoscator statului care ii asigura conditii decente de munca, trai, creatie, care respecta drepturile cetateanului, justitia, libertatea presei. Stiti cati cetateni moldoveni viseaza sa ajunga sa se stabileasca in SUA? Credeti ca sunt manati de visul american? Nu, ei vor sa traiasca intr-un stat democrat, domnule prim-ministru. De aici trebuia sa incepeti si nu mai ajungeati la faza cu imnul de stat, ca doar un cetatean multumit, care se mandreste cu statul lui, isi cinsteste si imnul.Spuneati asta vara ca nici un stat nu are sarbatoarea "Limba noastra" si "altii ne rad cu sarbatoarea limba voastra", dar daca poate ati auzit cumva, imnul e si el despre "Limba noastra" sau poate aceasta decizie anticipeaza o alta, si anume cea de schimbare a imnului de stat? La sigur ca atat timp cat veti fi la putere imnul de stat al Republicii Moldova nu va fi "Desteapta-te, romane", pentru ca tare va convine sa fim mai putin destepti si tare ne-romani."Limba noastra" e o poezie frumoasa, care se retine usor si copiii o vor invata si o vor recita, daca asta le cereti, mai ales prin decizie oficiala. Dar de ce n-ati incepe domniile voastre sedintele din Parlament sau Guvern cu intonarea imnului de stat "Limba noastra"? Ca poate l-am vedea si pe Misin, cantandu-l falnic si osardnic. Si ne-am bucura si noi, intr-un fel.
0