Din Evangheliile Gnostice

Din Evangheliile Gnostice de Elaine Pagels, Profesor de Religie, Princeton University, The Harrington Spear Paine Foundation textul original pe adresa web a postului de televiziune publica al Statelor Unite, PBS: http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/religion/story/pa Cele 52 de texte descoperite la Nag Hammadi, Egipt, includ asa-numitele ‘Evanghelii secrete’, poeme si mituri atribuind lui Isus ziceri si credinte care sunt foarte diferite de Noul Testament; Omul de stiinta Elaine Pagels comenteaza aceste documente si implicatile lor In decembrie 1945 un taran arab a facut o descoperire arheologica extraordinara in Egiptul superior. Zvonurile fac nesigure circumstantele exacte ale acestei descoperiri - poate si pentru ca aceasta a fost total intamplatoare iar vanzarea ei pe piata neagra ilegala. Chiar identitatea desoperitorului a ramas necunoscuta pentru mai multi ani. Un zvon sustinea ca el era un ‘razbunator de sange’ (n.t. - ruda de sange cea mai apropiata a unei persoane asasinate, care conform stupidei si primitivei traditii a legii iudaice (2 Sam. 14: 7, 11) are dreptul si datoria sa omoare ucigasul rudei sale; aceste practici se perpetueaza si astazi in spatiul celor trei monoteisme acolo unde legile seculare inca nu au adus lumina civilizatiei, adica in lumea musulmana). Altul, ca desoperirea a avut loc langa orasul Naj Hammadi pe Jabal al-Tarif, un munte ciuruit de mai mult de 150 de pesteri. Majoritatii dintre ele cu origine naturala, li s-au adaugat in timp cateva scobite si zugravite de mana omului, fiind folosite ca morminte incepand cu dinastia a sasea, acum aproximativ 4300 de ani. Dupa 30 de ani, insusi descoperitorul Muhammad’ Ali al-Samman a povestit cum s-a intamplat. Cu putin timp inainte ca el si fratii sai sa razbune uciderea tatalui sau datorita unei vechi dusmanii, pusera seaua pe camile si se dusera la Jabal ca sa sape pentru sabakh, un pamant moale pe care localnicii il folosesc pentru fertilizarea ogoarelor lor. Sapand in jurul unui bolovan masiv, gasira un ulcior rosu de pamant inalt de aproximativ un metru. Muhammad’ Ali ezita sa sparga ulciorul, crezand ca un jinn (duh la arabi) sau spirit ar putea sa fie inchis inauntru. Dar gandindu-se ca ar putea contine deasemenea aur, lovi cu sapa ulciorul spargandu-l si desoperind inauntru 13 carti-papirus legate in piele. Intorcandu-se acasa in al-Qasr, Muhammad’ Ali arunca cartile si foile de papirus dezlegate pe paiele adunate pe pamantul de langa cuptor. Mama lui Muhammad’, ’Umm-Ahmad, recunoaste ca a ars multe dintre papirusuri in cuptor impreuna cu paiele cu care ea aprindea in mod obisnuit focul. Cateva saptamani mai tarziu, asa cum Muhammad’ Ali povesteste, el si fratii sai isi razbunara tatal ucigandu-l pe Ahmed Isma'il. Mama lor i-a avertizat sa aiba sapele ascutite: cand acestia aflara ca dusmanul tatalui lor era prin apropiere profitara de ocazie si ii taiara picioarele, . . . ii smulsera inima din piept si o mancara ca ultim act al ‘razbunarii sangelui’. Fiindu-le frica ca politia cercetand crima va perchezitiona casa si va descoperi cartile, Muhammad’ Ali ceru preotului al-Qummus Basiliyus Abd al-Masih sa-i pastreze cateva (n.t. - probabil ca Muhammad’ Ali este, asa ca multi dintre locuitorii Egiptului superior sunt, (sau cel putin erau pe atunci, trebuind sa tinem cont de discrimarea barbara la care este si a fost supsusa minoritatea copta in Egiptul piosilor lui Mohamed ‘profetul’) crestin copt, de aceea vorbindu-se aici de un preot; dealtfel numele acestuia, Basiliyus, inspira acelasi lucru; desemenea al-massihi in limba araba inseamna exact asta, crestinul). In timp ce Muhammad’ Ali si fratii sai erau cercetati pentru omucidere, Rahgib, un profesor de istorie din zona a vazut una dintre carti si a banuit ca este de valoare. Primind una de la al-Qummus Basiliyus, acesta o trimise la un prieten la Cairo sa afle valoarea sa. Vanduta pe piata neagra a negustorilor de antichitati din Cairo, manuscrisele atrasera repede atentia oficialilor din guvernul egiptean. Prin intamplari dramatice, asa cum o sa vedem, ei cumaparara una si confiscara 10 si jumate din cele 13 carti leagate in piele, numite codexuri (n.t. - colectie de manuscrise vechi) si intrate in patrimoniul Muzeului Copt din Cairo. Insa o parte importanta din cel de-al 13-lea manuscris continand 5 texte extraordinare au fost scoase prin contrabada din Egipt si oferite spre vanzare in America. Zvonul despre acest codex ajunse la urechile profesorului Gilles Quispel, distins istoric al religiilor la Universitatea din Utrecht, Olanda. Entuziasmat de desoperire, Quispel indemna Fundatia Jung din Zurich sa cumpere codexul. Insa descoperind dupa ce l-a cumparat ca din el lipseau cateva pagini, se deplasa in Egipt in primavara lui 1955 pentru a incerca sa le gaseasca in Muzeul Copt. Ajungand in Cairo se duse la Muzeul Copt, imprumuta pozele unor texte si se grabi inapoi la hotel sa le descifreze. Urmarind prima linie de text, Quispel tresari surprins, cand neincrezator citi: Acestea sunt zicerile secrete ale lui Isus, si pe care ‘geamanul’ sau (Didymos) Juda Toma (n.t. - Didymos - geaman in greaca (limba Noului Testament), Thomas - geaman in arameica (limba Vechiului Testament)) le asternu pe hartie. Quispel afla ca colegul sau H.C. Peuch folosind note ale altui cercetator francez, Jean Doresse, a identificat aceste linii de deschidere cu fiin fragmente ale unei Evanghelii a lui Toma in limba greaca descoperita in anii 1890; insa recenta descoperire a intregului text ridica noi intrebari: a avut Isus un frate geaman asa cum sugereaza acesta? Poate fi acest text inregistrarea zicerilor adevarate ale lui Isus? Conform titlului, acesta continea Evanghelia dupa Toma; totusi, spre deosebire de Noul Testament, acest text se auto-identifica ca fiind o Evanghelie secreta. Quispel desoperi deasemenea ca acesta contine multe din zicerile cunoscute din Noul Testament; insa aceste ziceri, plasate in alte imprejuarari sugerau alte intelesuri si semnificatii. Alte pasaje, descoperi Quispel, difereau complet de orice traditie crestina cunoscuta: Isus cel viu vorbeste in ziceri tot atat de criptic si fascinant ca o koan (zicere) Zen (n.t. - koan: veche povestioara, zicere folosita in unele scoli Zen): Isus spuse, ‘Daca lasi sa rodeasca ce este in tine, ceea ce va rodi te va mantui. Daca nu lasi sa rodeasca ceea ce e in interiorul tau, ceea ce nu lasi sa rodeasca te va prapadi.’ Ceea ce Quispel tinea in mana, Evanghelia dupa Toma, era numai unul din cele 52 de texte descoperite la Nag Hammadi (transcrierea obisnuita in engleza a numelui). Legate intr-un singur volum cu aceasta, se afla Evanghelia lui Filip, care atrbuie lui Isus fapte si ziceri total diferite de cele din Noul Testament: ‘ . . . . Insotitorul (mantuitorului este) Maria Magdalena. (Insa Cristos o iubea) pe ea mai mult decat pe (toti) ceilalti apostoli, si obisnuia (adesea) sa o sarute pe (gura) sa. . . . . Ceilalti (apostoli fura raniti in sentimentele lor) . . . Ei ii spusera lui Isus, ‘De ce tii la ea mai mult decat la noi toti?’ Mantuitorul raspunse, zicandu-le: ‘De ce nu va iubesc pe voi asa cum (o iubesc) pe ea?’’ Alte ziceri din aceasta colectie critica credinte uzuale ale crestinismului, ca nasterea din fecioara sau invierea trupului ca naive confuzii. Legat impreuna cu aceste Evanghelii este Apocrifonul lui Ioan (in traducere ‘cartea secreta’), care incepe cu o chemare de a se descoperi ‘misterele (si) lucruri(le) ascunse in tacere’, mistere despre care Isus l-a invatat pe apostolul sau Ioan. Muhammad’ Ali mai tarziu a recunoscut ca o parte din texte s-au pierdut pentru totdeauna, arse sau aruncate. Insa ceea ce ramane este remarcabil: 52 de texte din primele secole ale erei crestine, inclusiv o colectie de Evanghelii crestine necunoscute pana atunci. In afara de Evanghelia dupa Toma si Evanghelia dupa Filip, descoperirea incude deasemenea Evanghelia Adevarului ca si Evanghelia catre egipteni care se identifica pe sine ca fiind ‘ Cartea Sacra a Marelui (Duh) Invizibil.’ Un alt grup de texte este compus din scrieri atribuite adeptilor lui Isus, cum ar fi Cartea secreta a lui Iacob, Apocalipsa lui Pavel, Epistola lui Petru catre Filip si Apocalipsa lui Petru. Curand a devenit clar ca ceea ce a descoperit Muhammad’ Ali la Nag Hammadi, erau traduceri copte vechi de aproximativ 1500 de ani a unor documente mai vechi. Manuscriesele originale fusesera scrise in greaca, limba traditionala a Noului Testament: asa cum Doresse, Puech, si Quispel au putut sa recunoasca, o parte a unuia dintre ele a fost descoperita de catre arheologi cu aproximativ 50 de ani mai inainte, cand au gasit cateva fragmente ale versiunii originale in limba greaca a Evangheliei dupa Toma. In jurul datarii in sine a manuscriselor nu este mare dubiu in lumea specialistilor in exegeza biblica. Datarea papirusurilor databile folosite pentru a ingrosa legaturile de piele, ca si varianta de scriere copta le plaseaza aproximativ in intervalul 350 - 400 A.D. Insa oamenii de stiinta sunt in acut dezacord in ceea ce priveste datarea textelor originale. Unele dintre ele pot fi cu greu mai recente de 120 - 150 A.D. in masura in care Irineus, episcopul ortodox al Lyonului (n.t. - ortodox cu sensul de fundamentalist, apartinator al curentului ‘drept-credincios’) scriind in anul 180 dupa Cristos declara ca ereticii ‘se falesc ca poseda mai multe Evanghelii decat in sine exista’, plangandu-se ca in timpul sau astfel de scrieri deja castigasera o larga circulatie - din Galia prin Roma, Grecia si Asia Mica greceasca. Quispel si colaboratorii sai care au publicat primii Evanghelia dupa Toma, sugereaza data de aprox. 140 A.D. pentru original. Unii au considerat ca intrucat aceste Evanghelii au fost eretice, ele trebuie sa fi fost scrise mai tarziu decat evangheliile Vechiului Testament, care sunt datate ca fiind scrise in perioada 60 - 110 A.D. Insa recent profesorul Helmut Koester de la Universitatea Harvard a sugerat ca colectia zicerilor din Evanghelia lui Toma, cu toate ca a fost probabil compusa in jurul anului 140 A.D., poate include anumite traditii chiar mai vechi decat evangheliile Noului Testament, ‘posibil din a doua jumatate a primului secol (50 - 100 A.D.), tot atat de veche sau mai veche decat Evanghelia dupa Marcu, Matei, Luca si Ioan. Oamenii de stiinta, cercetand manuscrisele gasite la Nag Hammadi au descoperit ca anumite dintre texte relateaza originea speciei umane in termeni foarte diferiti de pasajele obisnuite ale Facerii: Revelatia adevarului de exemplu, spune povestea Gradinii Raiului din prespectiva sarpelui! Aici sarpele, cunoscut de mult ca aparand in literatura gnostica ca principiul intelepciunii divine, ii convinge pe Adam si pe Eva sa ia si ei parte la cunoastere in timp ce ‘Domnul’ ii ameninta cu moartea, incercand cu gelozie sa ii impiedice a reusi sa atinga cunoasterea, si dandu-i afara din Paradis cand acestia totusi reusesc. Alt text intitulat in mod misterios Tunetul, Minte Desavarsita ofera un poem extraordinar narat de o putere divina feminina: ‘Intrucat Eu sunt primul si ultimul. Sunt cel onorat si cel batjocorit. Sunt curva si preasfanta. Eu sunt sotia si fecioara . . . Eu sunt stearpa, si multi sunt fii ei . . . Eu sunt linistea cea de neinteles . . . Eu sunt rostirea numelui meu.’ Varietatea larga a textelor merge de la evanghelii secrete, poeme si descrieri quasi-filosofice ale originii universului, pana la mituri, magie si instructiuni rituale. De ce au fost aceste texte ingropate si de ce au ramas ele practic necunoscute pentru 2000 de ani? Suprimarea si cenzurarea lor ca documente interzise, ca si ingroparea lor pe costisa Nag Hammadi-ului - ne apare acum - erau ambele parte dintr-o lupta critica pentru formarea crestinismului. Textele de la Nag Hammadi ca si altele ca ele care circulau pe la inceputul erei crestine, erau denuntate ca ‘erezii’ de catre crestinii ortodocsi la mijlocul celui de-al doilea secol. Se stia de mult deja, ca multi dintre primii discipoli si adepti ai lui Isus erau condamnati de catre alti crestini ca fiind eretici, dar aproape tot ce se stia despre ei provenea din atacurile curpinse in scrierile oponentilor lor. Episcopul Irineus, care conducea biserica din Lyon pe la anul 180 A.D. a scris cinci volume intitulate Distrugerea si Rasturnarea Fals Asa-numitei Cunoasteri, care incepe cu promisiunea de a expune opiniile celor care propavaduiesc acum erezia, . . . . sa arate cat de absurd si in dezacord cu adevarul sunt afirmatiile lor, . . . . fac asta pentru ca . . . . voi sa indemnati pe toti aceia cu care sunteti in legatura sa evite o astfel de prapastie a nebuniei si a blasfemiei impotriva lui Cristos.’ El denunta in mod special ca ‘plina de blasfemii’ faimoasa evanghelie numita Evanghelia Adevarului. Se referea oare Irineus la aceeasi Evanghelie a Adevarului descoperita la Nag Hammadi? Quispel si colaboratorii sai care au publicat primii Evanghelia Adevarului argumenteaza ca da; unul din criticii lor sustine ca randul de deschidere (care incepe cu ‘Evanghelia Adevarului’) nu este un titlu. Insa Irineus foloseste aceeasi sursa cel putin in cazul unuia dintre textele gasite la Nag Hammadi - Apocrifonul lui Ioan (Cartea Secreta a lui Ioan) - ca munitie pentru atacul sau impotriva unor astfel de ‘erezii’. Cu 50 de ani mai tarziu, Hipolitus, un invatat din Roma, scria o alta masiva Respingere a Tuturor Ereziilor pentru ‘a expune si respinge blasfemiile pacatoase ale ereticilor.’ Aceasta campanie impotriva ereziei implica o acceptare involuntara a puterii sale de convingere si fortei sale de atragere a adeptilor; totusi episcopii au invins. Dupa convertirea imparatului Constantin si deci de cand crestinismul a devenit religie aprobata si incurajata (cel de-al patrulea secol), episcopii crestini care pana atunci au fost persecutati de catre politie, acum le dadeau ordine. Posedarea de carti denuntate de catre acestia ca ‘eretice’, a fost facuta o infractiune penala; copii ale unor astfel de carti au fost arse si distruse. Dar in Egiptul superior, cineva, posibil un calugar de la invecinata Manastire Sfantul Pachomius, a luat cartile interzise si le-a ascuns de distrugere in ulciorul in care au ramas pentru aproape 1600 de ani. Dar cei care au scris, reprodus si crezut in aceste texte nu se considerau ca ‘eretici’. Multe dintre scrieri folosesc terminologie crestina, purtand inconfundabila pecete a stilului derivat din mostenirea ebraica. Multi sustin ca prezinta traditii despre Isus care sunt secrete, ascunse de ‘cei multi’ care incepand cu secolul doi au fost numiti ‘Biserica Catolica’. Acesti crestini sunt numiti astazi gnostici, din grecescul gnosis, in mod curent tradus prin ‘cunoastere’. Intrucat acei care afirma ca nu cunosc realitatea transcedenta sunt numiti agnostici (ne-cunoscatori), persoanele care sustin ca stiu aceste lucruri sunt numite gnostici. Insa gnosis nu este in primul rand cunoasterea rationala. Limba greaca face distinctia intre cunoastere stiintifica sau rationala (El stie matematica) si cunoastere prin observatie sau experienta (Ma cunoaste), care este gnosis. Asa cum gnosticii folosesc termenul, l-am putea traduce prin intuitie, intrucat gnosis implica un proces intuitiv de auto-cunoastere. Si a se cunoaste pe sine, sustineau ei, inseamna a cunoaste natura umana si destinul uman. Conform invatatului gnostic Teodotus care a scris in Asia Mica greceasca (circa 140 - 160 A.D.), gnostic este o persoana care a ajuns sa inteleaga cine am fost si ce am devenit; unde am fost . . . . si incotro ne repezim; din ce am fost sloboziti; ce este nasterea, si ce este re-nasterea. Pentru ca a te cunoaste pe tine insuti in modul cel mai profund, iseamna in acelasi timp sa-L cunosti pe Dumenzeu; acesta este secretul gnosis-ului. Un alt invatat gnostic, Monoimus, spune: Renunta in a-L mai cauta pe Dumenzeu si creatia, sau alte lucruri de felul acesta. Invata cine se afla inlauntrul tau de face totul sa fie al sau si spune, ‘Dumenezeul meu, mintea mea, gandurile mele, sufletul meu, trupul meu.’ Afla cauza tristetii si a bucuriei, a dragostei si a urii . . . daca vei cerceta cu atentie aceste lucruri Il vei gasi in tine insuti. Ce a gasit Muhammad 'Ali la Nag Hammadi insa, este se pare o biblioteca aproape in totalitate de scrieri gnostice. Cu toate ca ele sustin ca ofera invataturi secrete, multe din aceste texte se refera la Scripturile Vechiului Testament, iar altele la Epistolele lui Pavel si la Noul Testament. Multe dintre ele includ aceeasi Dramatis Personae ca si Noul Testament - Isus si discipolii sai. Totusi diferenta este izbitoare. Evreii orotdocsi si crestinii insista ca un abis desparte umanitatea de Creatorul ei: Dumnezeu este in intregime acest celalalat. Insa cativa dintre gnosticii care au scris aceste Evanghelii nu sunt de acord cu aceasta viziune: cunoasterea de sine inseamna cunoasterea lui Dumnezeu; sinele si Dumnezeu sunt una si acelasi lucru. In al doilea rand, Isus cel real, care a trait, asa cum reiese el din aceste texte, vorbeste despre iluzie/aparenta si iluminare, nu de pacat si cainta ca Isus din Noul Testament. In loc de a veni sa ne salveze de pacat, el vine ca un calauzitor ce deschide si iluminieaza calea spre intelegerea spiritului. Insa cand discipolul atinge starea de cunoastere, Isus nu mai este maestrul sau spiritual: cei doi devin egali - identici chiar. In al treilea rand, crestinii ortodocsi (n.t. - cu sens de traditionalisti, ei putand fi schizmaticii estului slavo-grec, catolici sau schizmaticii protestanti, in masura in care toti acestia insista inca pe veridicitatea dogmei dumnezeului-om) cred ca Isus este Domnul si Fiul lui Dumnezeu de-o maniera speciala: el ramane in veci diferit de restul omenirii pe care a venit sa o ‘mantuiasca’. Evanghelia gnostica dupa Toma ne spune ca din momentul in care Toma il recunoaste pe Isus, acesta, Isus, ii spune ca amandoi sunt de-o mama, avand acelasi ‘izvor’: ‘Isus spune, >’ Nu suna aceste invataturi (echivalenta pana la identitate intre divin si omenesc, concentrarea pe aparent si iluminare, intemeietor de religie nedivin ci doar calauza spirituala) mai mult estice (extrem-orientale) decat vestice? Unii cercetatori cristologi si din domeniul istoriei religiilor au aratat ca schimbi numele, Buda ar putea cu usurinta spune ce Evanghelia dupa Toma atribuie ca spuse ale lui Isus-cel-real. Se poate sa fi influentat traditiile hinduse sau budiste gnosticismul? Cercetatorul britanic al budismului Edward Conze sugereaza ca e posibil. El afirma ca ‘budistii erau in contact cu crestinii tomiteni (adica crestinii care stiau de si foloseau astfel de scrieri ca Evanghelia dupa Toma) in sudul Indiei.’ Rutele comerciale intre lumea greco-romana si extremul-orient tocmai se deschideau cand gnosticismul traia perioada sa de inflorire (80-200 A.D.); de generatii insa, misonarii budisti erau prezenti si faceau adepti in Alexandria. Trebuie avut in vedere ca Hipolitus, care era un crestin de limba greaca la Roma (aprox. 225) stia de brahmanii indieni si includea traditia lor printre sursele ereziei: Exista . . . . printre indieni o erezie a acelora care filosofeaza printre brahmani, care traiesc din ce pot strange, abtinandu-se de la (a manca) fiinte vii si toate mancarurile gatite . . . Ei spun ca Dumnezeu este lumina, nu ca lumina pe care o vedem, si nici ca soarele sau focul, ci pentru ei Dumnezeu este cuvant, nu din cel care se exprima prin sunet ci acela al cunoasterii (gnosis) prin care misterele naturii sunt intelese de cel intelept.’ Se poate ca titlul Evangheliei dupa Toma numita asa dupa acel discipol al lui Isus care - traditia ne spune - a caltorit in India sa sugereze influnenta traditiei hinduse? Cele mentionate ne conduc spre o astfel de concluzie, totusi dovezile inchid cazul. Intrucat traditii paralele pot aparea la diferite culturi la momente diferite de timp, astfel de idei se poate sa se fi dezvoltat in cele doua locuri in mod independent. Ceea ce numim religii estince si vestice si tindem sa le vedem ca ramuri diferite ale aceleeasi fenomen mitologic se pare ca nu erau asa de bine conturate in caracterul lor antagonic acum 2000 de ani. Cercetarea pe textele de la Nag Hammadi nu reprezinta decat inceputul: asteptam cu nerabdare studiile acelor cercetatatori care pot face studii comparate ale acestor traditii pentru a descoperi daca orginea lor poate fi identificata in sursele mitologiei indiene. Chiar si asa, ideile pe care noi le asociem cu religiile estului, e cert ca au aparut in vest in primul secol odata cu miscarea gnostica, insa ele au fost brutal suprimate si condamnate de polemisti ca Irineus. Astfel, acei care au numit gnosticismul erezie, au adoptat - constient sau nu - punctul de vedere al acelui grup de crestini care se auto-denumeau crestini ortodocsi. Eretic poate fi oricine a carui viziune displace si este denuntata ca atare de catre altcineva. Conform traditiei, un eretic este acela care se abate de la dreapta-credinta. Insa ce defineste ‘dreapta-credinta’? Cine o numeste asa si de ce? Gasim usor aceeasi problematica si in zilele noastre. Termenul de ‘crestinism’ si crestin - in special dupa ce Reforma a avut loc - acopera o impresionanta pleiada de grupuri. Acei care afirma ca reprezinta ‘adevaratul crestinism’ in secolul al XX-lea poate sa fie un cardinal catolic de la Vatican pana la un episcop metodist afro-american predicator de renastere a credintei in Detroit, un misionar mormon in Tailanda sau membrul unei biserici satesti de pe coasta Greciei. Cu totii si in mod eronat, catolici, protestanti sau ortodocsi sunt de acord ca o astfel de diversitate este de data recenta - si deplorabila in fapt. Conform legendei crestine, biserica timpurie era altfel. Crestini de orice denominatie privesc inapoi la biserica primara pentru a gasi o forma mai simpla, mai pura de credinta crestina. Pe timpul apostolilor toti membrii comunitatii crestine isi imparteau banii si proprietatile; toti credeau in aceeasi invatatura, si se rugau impreuna; toti respectau si slaveau autoritatea apostolilor. Numai dupa acesta epoca de aur a aparut conflictul si erezia: asa ne spune autorul Faptelor Apostolilor, care se autoidentifica ca primul istoric al crestinsmului. Insa descoperirile de la Nag Hmmadi cam tulbura aceasta viziune idilica. Daca admitem ca aceste 52 de texte reprezinta forme ale invataturii crestinsmului timpuriu, va trebui sa recunoastem ca crestinsmul primar a fost cu mult mai divers decat ce se asteptau aproape toti dintre noi inainte de eveniment. Crestinsmul contemporan, divers si complex asa cum il putem vedea astazi, prezinta de fapt o mult mai mare unanimitate decat bisericile crestine ale primului si celui de-al doilea secol al erei noastre. Intrucat aproape toti crestinii dupa acest moment, catolici, protestanti sau ortodocsi impartasesc trei premize de baza. In primul rand ei accepta canonul Noului Testament; in al doilea rand ei accepta toti crezul apostolic; si in cel de-al treilea rand sustin forme caracteristice de institutii bisercesti. Insa fiecare si toate acestea - canonul Scripturii, marturisirea de credinta si structura institutionala - au aparut in forma lor actuala numai spre sfarsitul celei de-al doilea secol. Inainte de aceasta data, asa cum ne atesta Irineus si altii, numeroase evanghelii circulau in diferitele grupuri crestine, mergand de la cele ale Noului Testament, Matei, Marcu, Luca si Ioan, pana la astfel de scrieri ca Evanghlia dupa Toma, Evanghelia dupa Filip si Evanghelia Adevarului, ca si multe alte scrieri secrete, mituri si poeme atribuite lui Isus de catre discipolii sai. Unele dintre acestea se pare au fost descoperite la Nag Hammadi; multe altele insa, sunt pierdute pentru totdeauna. Acei care s-au identificat pe ei insisi ca fiind crestini prezentau in acea perioada un larg si contradictoriu evantai de credinte si practici religioase. Iar comunitatile imprastiate pe tot cuprinsul lumii greco-romane s-au organizat in moduri care diferau sensibil de la un grup la altul. Totusi pe la 200 A.D. situatia s-a schimbat; crestinismul a devenit o institutie condusa de o ierarhie pe trei grade compusa din episcopi, preoti si diaconi, care s-au vazut pe ei insisi ca aparatorii ‘singurei drepte-credinte’. Majoritatea bisericilor, dintre care biserica Romei a luat un rol conducator, respinsera toate celelalte puncte de vedere ca erezii. Deplorand aceasta ampla diversitate a crestinismului timpuriu, episcopul Irineus si adeptii sai au insistat ca nu poate exista decat o singura biserica, si ca in afara acesteia, declara el, ‘nu poate exista mantuire’. Numai membrii acesteia sunt crestini ortodocsi (drept-credinciosi). Si mai sustinea el, aceasta biserica trebuie sa fie catolica, adica universala. Oricine contrazicea aceste afirmatii, sustinand in schimb alte forme de invatatura crestina era declarat eretic si excomunicat. Cand ortodocsii au castigat sprijin militar, candva dupa ce Imparatul Constantin s-a convertit la crestinism in secolul al patrulea, pedeapsa pentru erezie s-a inasprit. Din cartea Evangheliile Gnostice de Elaine Pagels, publicata de Vintage Books, extrase folosite cu permisia autorului de catre PBS.