603

Vlad Cubreacov a fost ales presedinte al filialei Chisinau a PPCD

Vicepresedintele Partidului Popular Crestin Democrat, Vlad Cubreacov, a fost ales duminica, in cadrul Conferintei municipale Chisinau a PPCD, presedinte al filialei municipale a PPCD, informeaza AP FLUX. Vlad Cubreacov a declarat ca va depune eforturi in vederea pregatirii alegerilor locale din primavara anului 2003, unde crestin-democratii spera sa obtina o majoritate in Consiliul municipal, precum si functia de primar. El nu a exclus posibilitatea unor alegeri parlamentare anticipate, in conditiile in care actuala guvernare comite mai multe abuzuri impotriva democratiei. Referindu-se la alegerea sa in functia de presedinte al filialei CHisinau a PPCD, deputatul crestin-democrat a spus ca aceasta functie comporta o mare raspundere, iar aceasta organizatie trebuie sa reprezinte un model pentru cele din teritoriu. "Trebuie sa ne gandim la parametrii cantitativi, nu numai la cei calitativi, sa extindem si sa consolidam structurile noastre in capitala", a mentionat Cubreacov. "Ne asteapta confruntari importante si va trebui sa raspundem tuturor chemarilor, dar si provocarilor timpului", a mai declarat Vlad Cubreacov.
0