1206

Vitanta-Intravest sa monteaza o sectie unica de fabricare a berii

Compania Vitanta-Intravest monteaza o sectie unica de fabricare a berii, "Merlin", in care va lucra un singur operator. Inaugurarea oficiala a sectiei va avea loc la 29 aprilie. Precum au relevat surse din sectia marketing de la intreprindere, utilajul este fabricat de firma germana Steinecker si se estimeaza la $2 mln. Astfel de sectii sint montate doar la sapte intreprinderi din lume. Republica Moldova este prima tara de pe teritoriul CSI, care detine o astfel de tehnologie. Dupa lansarea sectiei respective, Vitanta-Intravest va obtine posibilitatea de a dubla cantitatea de bere produsa si, in acelasi timp, va reduce consumul de energie electrica. Berea produsa in noua sectie va fi mai moale si mai blonda. Compania este cel mai mare producator de bere, de bauturi alcoolice slabe si de bauturi fara alcool din Moldova. In anul 2001, intreprinderea a comercializat 3 mln. decalitri de bere, ceea ce e cu 27,8% mai mult decit a vindut in anul 2000. In anul 2001, consumul de bere in Moldova a constituit 11 litri pe cap de locuitor. Vitanta-Intravest constituie parte integranta a fondului de investitii Western NIS Enterprise Fund, care a investit mijloace in intreprinderi mici si mijlocii din Moldova si din Ucraina.
0