113346

Ultramaraton în galoși: colectăm bani de casă pentru un tânăr sportiv

Uneori, oamenilor li se întâmplă niște istorii care ulterior se transformă în pilde și povești. Iar unele istorii devin legende. Recent, ni s-a întâmplat și nouă o istorie care poate deveni un basm.

A fost odată în Moldova o familie numeroasă — mama, tata și șase copii. Duceau un trai foarte modest — mama avea grijă de copii, iar tata lucra cu ziua și-i ajuta pe săteni. Dar ce bani poți face din asta, nu tocmai să-ți întreții familia? Locuiau într-un șopron șubred, în care sufla vântul de te rupea, așa că a trebuit să doarmă toți grămadă.

Și iată că într-o iarnă geroasă, feciorul mai mare a zărit niște sportivi alergând pe lângă casa lor. Purtau cu toții haine aprinse și duceau cu ei steaguri, iar pe steagul cel mai mare scria: Rubicon. “Vai, cât sunt de frumoși!”, - s-a gândit băiatul și a decis să alerge împreună cu ei, pentru că îi plăcea și lui alergatul. Și chiar dacă purta o gecuță ponosită, iar în picioare avea o pereche de galoși, s-a aventurat să alerge cu ei. Doar îi plăcea atât de mult alergatul! La început, sportivii nu l-au luat în seamă. Dar băiatul a continuat să alerge cot la cot cu sportivii. Sportivii au reușit să parcurgă tocmai jumătate de cale, iar băiatul alerga în rând cu ei! Și atunci maratoniștii și-au dat seama că acel copil este unul ca ei, doar că încă e prea mic.

Împreună au ajuns la finiș, iar între timp au reușit să facă cunoștință. Vitalic (așa se numește campionul nostru) a povestit despre sine și familia sa, în ce condiții trăiesc. A mai spus că e totul bine, doar că e frig în casă. Și atunci sportivii s-au gândit să-l ajute pe Vitalic să-și realizeze încă un vis — să aibă propria lui casă, una nouă și călduroasă.

Această poveste poate deveni o legendă vie. Pentru că dacă ne vom uni forțele, vom putea realiza orice! Propunem să punem mână la mână și să colectăm bani ca să putem cumpăra o casă, în care vor trăi și vor crește Vitalic împreună cu frații săi.

Ca să contribuiți, puteți dona pe site-ul https://voloshin.md/ro/donate/

0
ГадкаяЯ22 Марта 2012, 17:55
Г
ГадкаяЯ22 Марта 2012, 17:55
...Канада введет испытательный срок для жен-иностранок...

а шо ток для инастраннак?!! для всех давайти!

0
  • 0
  • 0
miha22 Марта 2012, 17:56
M
miha22 Марта 2012, 17:56
ГадкаяЯ
...а шо ток для инастраннак?!! для всех давайти!...

прально...какая то странная страна эта канада...

0
  • 0
  • 0
ГадкаяЯ22 Марта 2012, 17:57
Г
ГадкаяЯ22 Марта 2012, 17:57
miha
...какая то странная страна эта канада......

инигавари ваще!

0
  • 0
  • 0
miha22 Марта 2012, 18:04
M
miha22 Марта 2012, 18:04
ГадкаяЯ
...инигавари ваще!...

нищеброды буржуйские

0
  • 0
  • 0
laciocanabeujincucana22 Марта 2012, 18:07
L
laciocanabeujincucana22 Марта 2012, 18:07
miha
...нищеброды...

кстати это детское выражение.  так говорит моя дочя. а от людей моего возраста я такого не слышал.

0
  • 0
  • 0
miha22 Марта 2012, 18:09
M
miha22 Марта 2012, 18:09
laciocanabeujincucana
...от людей моего возраста я такого не слышал....

а скока тебе лет

0
  • 0
  • 0
laciocanabeujincucana22 Марта 2012, 18:11
L
laciocanabeujincucana22 Марта 2012, 18:11
miha
...а скока тебе лет...

а заглянуть в информацию?

0
  • 0
  • 0
miha22 Марта 2012, 18:12
M
miha22 Марта 2012, 18:12
laciocanabeujincucana
...а заглянуть в информацию?...

твой профиль не открывается...еррор пишет

0
  • 0
  • 0
ГадкаяЯ22 Марта 2012, 18:14
Г
ГадкаяЯ22 Марта 2012, 18:14
miha
...еррор пишет...

патамушта свежеиспеченный) через пару дней пройдет)

laciocanabeujincucana
...кстати это детское выражение. так говорит моя дочя. а от людей моего возраста я такого не слышал....

эээ... твоя доча говорит нищеброд?) однако!

0
  • 0
  • 0
miha22 Марта 2012, 18:15
M
miha22 Марта 2012, 18:15
ГадкаяЯ
...патамушта свежеиспеченный) через пару дней пройдет)...

да вроде свежаков всегда показывали...

0
  • 0
  • 0
laciocanabeujincucana22 Марта 2012, 18:24
L
laciocanabeujincucana22 Марта 2012, 18:24
miha
...твой профиль не открывается...еррор пишет...

так зайди в информацию cecago

ГадкаяЯ
...твоя доча говорит нищеброд?) однако!...

да представь себе  она говорит - "  хорошо что мы не нищеброды"

miha
...да вроде свежаков...

э!! что за выражения?

0
  • 0
  • 0
vakero06 Апреля 2012, 18:55
V
vakero06 Апреля 2012, 18:55
...Если закон примут, то развод меньше чем через два года...

профессий давно не 38, а 29 по "федералке "
остальная инфа тоже неточная -  не читайте советских газет, читайте официальные сайты

...Если закон примут, то развод меньше чем через два года...

профессий давно не 38, а 29 по "федералке "
остальная инфа тоже неточная -  не читайте советских газет, читайте официальные сайты

0
  • 0
  • 0