995

Plaja din preajma lacului din Parcul „Valea Morilor” din Chișinău, curățată și igienizată

Primăria municipiului Chișinău informează că joi au început lucrările de curățare și igienizare a plajei din preajma lacului din Parcul „Valea Morilor”.

Pentru igienizarea plajei sunt utilizate metode ecologice, pulverizare mecanizată cu soluție dezinfectantă (soluție apoasă de NaCl). Substanța utilizată ca și dezinfectant este produsă de un utilaj recent achiziționat de Î. M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” și este total inofensivă pentru floră și faună. Prin aceeași metodă va dezinfectată și apa lacului.

De asemenea, au fost efectuate lucrări de igienizare a întregii suprafețe de plajă, de peste 1 ha, prin colectarea tuturor deșeurilor din zonă: materiale lemnoase, metalice, de sticlă, plastic, precum și afânarea nisipului.

Potrivit lui Serghei Carp, șef al Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, prin aceste lucrări, municipalitatea are ca scop deschiderea zonei de agrement pentru plajă și scăldat. Tehnologia respectivă va fi folosită și pentru curățarea apei din lac, dar și a plajei din Parcul „La Izvor”, precum și pe spațiile verzi, florarii din parcuri și alei.

Totodată, Centrul de Sănătate Publică Chișinău a prelevat probe de nisip și apă, înainte de aplicarea soluției dezinfectante, procedura urmând a fi repetată după 10 zile de prelucrarea plajei, pentru a demonstra documental, efectul măsurii utilizate de administrația publică locală vizavi de inofensivitatea zonei de odihnă.  

Menționăm că, recent, pe fundul lacului din Parcul „Valea Morilor”, în zona de plajă, au fost puse în funcțiune 16 sisteme de oxigenarea a apei. Tehnologia funcționează prin metoda de împingere a bulelor de aer de la adâncime la suprafață. Mișcarea apei va stopa procesul de înflorire a algelor și acumulare a nămolului, respectiv vor fi diminuate cazurile de îmbolnăvire/pieire a peștilor.

tvc.md

0