895

Într-un an, toată populația trebuie să aibă acces la televiziune digitală

Autoritățile preconizează că, până în luna martie a anului 2020, toată populația Republicii Moldova trebuie să aibă acces la televiziune digitală prin eter.

 Despre aceasta a anunțat Adrian Lebedinschi, președintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Parlamentului, într-o conferință de presă susținută pe 19 septembrie. 

„Au fost procurate 9000 de set-top boxuri care vor fi repartizate persoanelor defavorizate și vom mai procura dacă vor exista cereri, astfel încât, până în luna martie, să asigurăm accesul la informații digitale”, a declarat președintele comisiei parlamentare. 

Adrian Lebedinschi a mai menționat că persoanele care vor avea acces la televiziunea digitală vor putea urmări 18 programe TV transmise gratuit pe teritoriul Republicii Moldova. 

„În acest moment, doar 6 televiziuni folosesc serviciul digital și transmit prin eter. Sperăm că, până la 1 martie 2020, Consiliul Audiovizualului să anunțe concurs pentru celelalte slot-uri rămase libere”, a spus Adrian Lebedinschi De asemenea, Adrian Lebedinchi a menționat că se așteaptă ca Consiliul Audiovizualului să solicite surselor media difuzarea spoturilor publicitare pregătite în scopul informării cetățenilor despre trecerea la televiziune digitală prin eter. 

Deputatul a menționat că este în interesul televiziunilor să treacă la emisia în eter, întrucât ar avea acoperire națională mai mare, ceea ce ar aduce audiență mai mare, implicit ar exista venituri din publicitate.

ipn.md

0