990

Congrese internaționale în domeniul chirurgiei și endoscopiei, inaugurate la Chișinău

Timp de trei zile, medici din țară și de peste hotare își vor împărtăși cunoștințele și experiența pentru fortificarea managementului pacienților chirurgicali. Lucrările vor avea loc în cadrul Congresului Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi”, ediția a XIII-a și al Congresului Societății de Endoscopie, Chirurgie Miniminvazivă și Ultrasonografie „V. M. Guțu”, ediția a III-a, care a fost inaugurat oficial miercuri, 18 septembrie, transmite IPN.

Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) și președintele Congresului a remarcat că persoanele care au venit la for, delegați din țară și de peste hotare, și-au adus în mod constant contribuția la discuțiile profesionale pe parcursul timpului și aduc cu siguranță un beneficiu pentru activitățile profesionale și sociale ale specialiștilor.

„Împărtășind din experiență, contribuim la fortificarea tratamentului chirurgical al pacienților. Avem toată convingerea că prezentul for științific ne va familiariza cu recentele actualități și progrese în chirurgie precum și noile metode implementate de managementul tratamentelor chirurgicale”, a spus Gheorghe Rojnoveanu.

Olga Cernețchi, prorector la USMF, menționează că chirurgia mai este numită „regina științelor medicale”, dat fiind faptul că reprezintă una din cele mai avansate și complicate forme de asistență medicală. Profesia de chirurg este una nobilă, râvnită de mulți, dar este foarte dificilă în a o profesa, spune Olga Cernețchi.

Potrivit prorectorului, Congresul este și o ocazie de comemorare a celor care au stat la originile școlilor chirurgicale în Moldova care au început a fi puse încă în 1945, odată cu fondarea Institutului de medicină din Chișinău. Ea mai spune că toate succesele obținute de către medicina autohtonă în teorie și practică nu au putut avea loc fără relațiile de colaborare și ajutor reciproc cu universități, clinici, catedre din Ucraina, România, Polonia Rusia, dar și și SUA, Canada, Israel.

Alexandru Voloc, secretar de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, s-a arătat convins că lucrările din cadrul congresului va impulsiona dezvoltarea chirurgiei în Moldova. Acesta a transmis un mesaj de susținere Societății Chirurgilor și a „acelor reforme care vor fi continuate de minister în domeniul medicinei specializate și sistemul sănătății publice în general”.

La eveniment au fost prezenți și invitați de onoare, inclusiv: Piotr Yablonsky, director al Institutului de Cercetare în Ftiziopneumologie din Sankt Petersburg, specialist principal în chirurgie toracică al Ministerului Sănătății al Federației Ruse;  Grigore Tinică, chirurg cardiovascular, director al Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” din Iași, România; Vladislav Brașoveanu, șef al Secției de transplant hepatic „Dan Setlacec” al Institutului Clinic Fundeni din București.

Pe parcursul celor trei zile, medicii specialiști vor aborda subiecte ce țin de patologia chirurgicală, actualitățile și progresele în domeniul chirurgiei, precum și noile metode implementate în managementul patologiilor chirurgicale. De asemenea, vor fi organizate cursuri precongres, care vor fi ținute de personalități notorii - specialiști în domeniul chirurgiei și al endoscopiei.

Forumul specializat are loc în perioada 18-20 septembrie și va întruni 100 de invitați din Germania, România, Ucraina, Federația Rusă și circa 500 de specialiști din Republica Moldova - medici chirurgi, endoscopiști, oncologi și chirurgi pediatri, medici-rezidenți și studenți.

ipn.md

0