890

Autoritățile promit că apa din lacul de la Valea Morilor va fi mai curată

Pe lacul din Parcul „Valea Morilor" au fost puse în funcțiune echipamente inovative pentru curățarea apei. 16 aeratoare destinate oxigenării apei, precum și un utilaj special pentru producerea soluției dezinfectante vor asigura curățarea apei din lac, dar și a plajei, prin metode ecologice.

Sistemele de oxigenarea a apei au fost instalate pe fundul lacului pe o jumătate din suprafața bazinului, în zona de plajă. Șefii de la Primăria dau asigurări că tehnologia este total inofensivă, funcționând prin metoda de împingere a bulelor de aer de la adâncime la suprafața apei.

Șeful Întreprinderii Municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi", Serghei Carp a declarat că  funcționarea sistemelor de aerare va asigura oxigenarea apei, și respectiv vor fi diminuate cazurile de îmbolnăvire și pieire a peștilor.

Mai mult, mișcarea apei va stopa procesul de înflorire a algelor și acumulare a nămolului, iar efectele pozitive asupra ecosistemului din parc vor fi vizibile peste o lună de zile.

De asemenea, utilajul destinat producerii de soluție dezinfectabilă (soluție apoasă de NaCl), cu o capacitate de 3 tone/h, va asigura cantitatea necesară de substanță pentru curățarea, prin metode ecologice, a apelor din lacuri și a plajelor din Chișinău.    

Echipamentele pentru întreținerea bazinelor de apă, achiziționate de Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi", sunt produse în SUA și au costat 1,8 milioane de lei. 

agora.md

0