Apple lansează astăzi, iPhone 11. La ce preț va putea fi procurat acesta
Apple prezintă astăzi, 10 septembrie, noul său model de telefoane iPhone 11. Cel mai scump model va costa mai mult de 1.000 de dolari.
iPhone 11 va fi disponibil în trei versiuni, dar niciuna mai ieftină de 750 de dolari. Asta dacă nu aștepți până anul viitor, când Apple ar completa linia iPhone 11 cu încă un model, transmite playtech.ro.
Primele informații, neoficiale, despre acest smartphone îl dau cu un ecran mai mic, de sub 5 inci, și scanner de amprentă integrat în ecran. Ar fi un fel de iPhone 8, pregătit pentru următorii doi ani.
Încă din 2013 Apple a cumpărat compania AuthenTec, specializată în scanner pentru amprente. Acum trebuie să ducă lucrurile la următorul nivel și să readucă Touch ID, dar fără buton dedicat. Acest sistem a fost înlocuit în 2017, când Apple a introdus iPhone X cu Face ID. Același sistem de autentificare facială va fi prezent și pe iPhone 11.
iPhone 11 va avea cel mai bun Face ID
Face ID e tehnologia de autentificare facială introdusă de Apple pe iPhone X. Un an mai târziu a ajuns pe modelele Xs și Xs Max, apoi pe iPad. Acum, Face ID va avea un senzor nou, cu unghi multiplu, astfel încât să nu funcționeze doar într-o poziție. Ai putea debloca telefonul chiar și când e pe masă și tu nu ești fix perpendicular deasupra lui.
Toate telefoanele vor folosi noul procesor A13 Bionic. Acesta ar avea și un cip care să fie folosit în aplicații de realitate augmentată și procesare foto.
iPhone 11 Pro va fi disponibil într-o nuanță de culoare mată, cum era iPhone 7, de exemplu. Dincolo de asta, designul va fi similar modelelor din ultimii doi ani, scrie playtech.ro.
Apple renunță la 3D Touch, așa cum se specula, și înlocuiește functia cu Haptic Touch. Practic, ții apăsat un anumit buton digital – ca pe Android. Și că tot am zis de Android, iPhone 11 Pro ar beneficia de încărcare wireless reversibilă. Pe Samsung e cunoscută drept PowerShare și a fost introdusă pe Galaxy S10.
Înlocuitorul de iPhone Xr nu va avea nimic remarcabil. Camera suplimentară, procesorul mai bun și o nouă nuanță de culoare sunt marile noutăți pentru modelul mai ieftin. Altfel, un iPhone 11 5G nu va exista. Pe 10 septembrie ar trebui să avem confirmarea tuturor noutăților dezvăluite acum.
diez.md