957

Peste 3500 de oameni au beneficiat de apă rece la corturile anticaniculă instalate în toată țara

În ultima zi, la corturile anticaniculă instalate în mai multe regiuni din țară s-au adresat peste 3500 de oameni. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, aceste corturi au funcționat în puncte cu flux continuu de persoane în municipiul Chișinău, Bălți, Comrat, Cahul, Ungheni, dar și orașele Rezina și Căușeni. 

În capitală punctele de reabilitare au fost amenajate pe următoarele adrese: sectorul Centru în preajma „Pieții Centrale”, sectorul Râșcani, la intersecţia străzilor Kiev şi bulevardul Moscovei, sectorul Ciocana pe strada Ginta Latină nr.11, sectorul Buiucani pe strada Calea Ieșilor nr.3 și sectorul Botanica pe bulevardul Dacia în apropierea Centrului Comercial 1000 de Mărunțișuri.

Corturile anticaniculă funcționează în zilele de lucru în intervalul orelor 11.00 – 18.00. Aici oamenii pot bea apă și se pot proteja de temperaturile ridicate. Decizia de reinstalare a punctelor de reabilitare a fost  luată odată cu lansarea codului galben de caniculă.

Potrivit Serviciului Hidrometorologic de Stat în perioada 11 – 14 august pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de 33 – 36 C.  În aceste condiții punctele de reabilitare pot oferi oamenilor posibilitatea de a se proteja de temperaturile ridicate. În toatal în țară  la funcționează 12 corturi  de reabilitare.

diez.md

0