1297

Ploile au făcut prăpăd la Glodeni: Grindină de mărimea unui ou

Vântul puternic a doborât mai mulți copaci, iar grindina a nimicit o parte din culturile agricole din grădinile oamenilor. S-a întâmplat în după-amiaza zilei de joi, 8 august, în satul Camenca, raionul Glodeni.

Din imaginile postate pe rețelele de socializare se vede că grindina a ajuns la mărimea unui ou. Internauții au postat pe rețelele de socializare poze cu mai multe culturi distruse. De exemplu, roada de pe copaci a căzut la pământ, iar unele legume au fost ciopârțite.


Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), geamurile unor case din Camenca au fost, la fel, distruse. Rafalele de vânt au smuls foile de ardezie de pe acoperișurile a două depozite din aceeași localitate.

Precipitații abundente au fost înregistrate și în satele Iabloana și Sturzovca din Glodeni. De asmenea, de pe acoperișul unui depozit cu cereale din localitatea Burlăneși, raionul Edineț, vântul a smuls mai multe foi de ardezie.

La fața locului lucrează comisiile pentru situații excepționale pentru a stabili prejudiciile materiale, a menționat IGSU.

Sursa foto: FB/Ludmila Racovita; Lida Covățică

agora.md

0