996

Directorul vinăriei Mileștii Mici, care a aruncat curcani în curtea Președinției, și-a dat demisia

Viorel Bezede, directorul Combinatului de Vinuri „Mileștii Mici” și unul dintre „eroii” care au aruncat pe 9 iunie 2019, curcanii legați la picioare peste gardul Președinției și-a dat demisia din funcție, relatează Mold-street.com.

Adept fervent al Partidului Democrat, Viorel Bezede a şters şi conturile sale de pe reţele sociale, cu excepţia Linkedin, imediat după ce Partidul Democrat a plecat de la guvernare, notează sursa citată.

Viorel Bezede a fost pe 9 iunie, unul din fruntaşii din coloana de protestatari alături de liderul PDM, Vlad Plahotniuc, care au protestat contra noii coaliţii de guvernare şi guvernului condus la Maia Sandu. El a participat nemijlocit la „ritualul” cu aruncatul curcanilor peste gardul preşedinţiei.

Acțiunea a stârnit nemulțumire mai ales în rândul organizațiilor din domeniul protecției animalelor, care au condamnat actele de cruzime față de cei cinci curcani aruncați în curtea Președinției în timpul mitingului organizat de Partidul Democrat. Potrivit acestora, gestul este suceptibil de pedeapsă penală. Pe acest caz a fost un grup de deputați a sesizat atunci Procuratura Generală.

agora.md

0