850

Vânzătorii ambulanți din jurul Pieței Centrale au fost evacuați

Vânzătorii ambulanți care își comercializau marfa în jurul Pieței Centrale au fost evacuați de oamenii legii, scrie alocapitala.md. Potrivit sursei citate, paznicii le-au interzis oamenilor să mai vândă acolo. Mai mult, administrația instituției susține că în zonă va fi organizat un iarmaroc școlar.

Au dispărut și mașinile parcate, de regulă, pe strada Mitropolitul Varlaam, iar zona a fost îngrădită.

Noul director de la Piața Centrală a spus că în zonă va fi amenajat un iarmaroc școlar, începând cu 15 august, iar comercianții ambulanți sunt îndemnați să vândă la tarabele din piață.

Totodată, cei din administrație susțin că după ce va fi închis iarmarocul, acolo vor fi organizate târguri cu produse autohtone.

agora.md

0