863

Condițiile meteo din acest an ar putea afecta sectorul agricol

Ploile torențiale și furtunile de la sfârșitul primăverii și începutul verii, seceta din sudul și centrul Republicii Moldova din ultimele săptămâni ar putea afecta sectorul agricol, în special culturile de porumb și floarea soarelui. Suprafețele cultivate cu aceste culturi din raioanele de sud au avut de suferit și din cauza dăunătorilor. Biroul Național de Statistică a anunțat că, în prima jumătate a acestui an, producția vegetală a scăzut cu 8,8 la sută față de perioada similară a anului precedent, informează MOLDPRES.

Potrivit BNS, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile țărănești (de fermier) și gospodăriile populației) a însumat, în ianuarie-iunie 2019, conform estimărilor preliminare, 5 miliarde 235,3 milioane de lei, în scădere cu 4,2 la sută (în preţuri comparabile) faţă de perioada respectivă a anului 2018. Micşorarea producţiei globale agricole a fost determinată și de scăderea producţiei animaliere cu 3,2 la sută.

Datele statistice mai relevă că în anul curent au fost însămânțate cu cereale și leguminoase pentru boabe, dar și culturi tehnice, suprafețe mai mici decât în anul precedent. Totodată, în ianuarie-iunie 2019, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în gospodăriile de toate categoriile a fost înregistrată micşorarea producţiei (creşterii) vitelor şi păsărilor (în masă vie) cu 3,1 la sută, care a fost influenţată de scăderea producţiei în gospodăriile populației cu 6,6 la sută. În întreprinderile agricole producerea vitelor şi păsărilor a crescut cu 0,6 la sută.

Producţia de lapte în gospodăriile de toate categoriile a scăzut cu 7,5 la sută, drept urmare a micşorării acesteia în gospodăriile populației cu 8,1 la sută, în timp ce în întreprinderile agricole producţia de lapte a crescut cu 2,5 la sută.

Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” prognozează că în 2019 valoarea adăugată brută în sectorul agricol va crește relativ modest, cu 1,8 la sută, iar în 2020, în condiții climaterice normale, creșterea ar putea constitui puțin peste 4 la sută.

Ministerul Economiei și Infrastructurii anticipează pentru anul 2019 o creștere relativ modestă a sectorului agricol, de circa 1,5 la sută, iar ulterior o stabilizare a creșterii în intervalul de 2,6-3,6 la sută. Ritmul de creștere relativ scăzut din 2019 este explicat de minister prin faptul că „anii precedenți (în special 2016 și 2017) au fost cei mai rezultativi din toată perioada de relansare economică, iar atingerea unei creșteri ce ar depăși cu mult acele performanțe este incertă”.

moldpres.md

0