ANSA va monitoriza producţia de pepene verde şi galben pusă în comerţ
Specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) vor verifica producţia de pepene verde şi galben, destinată comercializării, pentru a identifica conţinutul de nitraţi şi reziduuri de pesticide. Până în prezent au fost prelevate 32 de probe, în total în anul 2019 urmând să fie supuse analizei 272 de probe de legume şi fructe proaspete, transmite MOLDPRES.
“La plasarea pe piață, atestarea corespunderii cu normativele sanitare a materiei prime agricole de origine vegetală, inclusiv a legumelor și fructelor în stare proaspătă, se efectuează în baza încercărilor efectuate de un laborator acreditat. Iar la solicitarea agentului economic, corespunderea poate fi atestată suplimentar prin certificatul de inofensivitate”, au precizat surse de la ANSA.
Agenția recomandă procurarea fructelor și legumelor din locuri autorizate sau înregistrate de către autorităţi, iar consumatorul este în drept să solicite de la comerciant un document ce atestă inofensivitatea mărfii (buletin de încercări sau certificat de inofensivitate).
În acelaşi timp, specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor atenţionează consumatorii să fie atenţi la cumpărături, iar fructele și legumele procurate să fie: sănătoase (fără urme de putregai sau cu alterări, din cauza cărora devin improprii pentru consum); fără materii străine vizibile (bunăoară, sol); fără deteriorări cauzate de dăunători care afectează pulpa; fără umezeală externă anormală; fără miros şi/sau gust străin.
Solicitaţi de MOLDPRES, mai mulţi producători agricoli care se ocupă de creşterea pepenilor verzi şi galbeni susţin că la cumpărarea acestor produse este important să le fie verificată forma. Se va alege un pepene uniform, fără lovituri, tăieturi sau alte urme. În cazul în care fructul are umflături sau noduli, înseamnă că pepenele a fost afectat de soare.
Indiferent de mărime, un pepene copt trebuie să fie destul de greu pentru dimensiunea sa. Acest lucru indică faptul că este plin de apă, prin urmare, dulce şi copt. De asemenea, pata galbenă a pepenelui, din partea opusă codiţei, trebuie să fie neapărat galbenă. Dacă este verde sau albă, acest lucru indică faptul că pepenele a fost cules prea repede şi nu este copt.
Un pepene cules de multe zile are codiţa uscată, or, se vor alege pepenii care au coada încă verde pentru a avea siguranţa că nu sunt „trecuţi”. Un pepene copt nici prea mult, nici prea puţin, nu ar trebui să aibă coaja moale sau zone moi pe suprafaţă. Acesta este un semn că fructul este prea copt.
moldpres.md