798

În următoarea perioadă vremea se va răci, iar la nord şi centru va ploua

Canicula cedează în următoarele zile, însă vremea ploioasă şi instabilă se va menţine, în special în nordul şi centrul ţării, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

Potrivit meteorologilor, până duminică, 7 iulie, în ţară sunt prognozate maxime termice de 25-28 grade Celsius, ziua, şi 15-17 grade, noaptea. În ziua de duminică, arşiţa va încerca să-şi revendice drepturile, când se aşteaptă că termometrele vor indica până la 33 grade de căldură, însă de luni, 8 iulie, mercurul va coborî cu aproximativ 10 grade Celsius. Această tendinţă se prevede să fie menţinută în prima jumătate a săptămânii următoare.

Deşi vremea se răcoreşte puţin, ploile nu se lasă bătute, fiind mai insistente în regiunile de nord şi centru. Astfel, în aceste zone, următoarele zile vor fi caracterizate de condiţii atmosferice instabile, cu precipitaţii şi descărcări electrice.

Următoarea perioadă anticipează sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, consemnată de creştinii ortodocşi de rit vechi pe 12 iulie, numită în popor şi „Sânchetru de Vară”.

Sărbătoarea are mai multe atribuţii în calendarul popular, întrucât marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Sărbătoarea este anunţată de anumite repere cosmice şi terestre, cum ar fi apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.

moldpres.md

0