1039

Târgul Universităţilor din România se va desfăşura la Chişinău, Bălţi şi Cahul

Un Târg al Universităţilor din România se desfăşoară în perioada 4-5 iulie, în Grădina publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt” din capitală. Acţiunea urmează să fie organizată în câteva oraşe din Republica Moldova, de către Federația Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP), devenind tradiţională înainte de lansarea campaniei de admitere în instituţiile de învăţământ superior, transmite MOLDPRES.

Activitățile organizate în cadrul evenimentelor de acest fel au scopul de a prezenta ofertele educaționale din centrele universitare din România.  Absolvenții liceelor din Republica Moldova, care doresc să-și continue studiile peste Prut, pot discuta cu membrii FTRP, să primească informații utile, sugestii sau alternative pentru a putea beneficia de studii de calitate în România.

“Tinerii vin cu diverse întrebări şi suntem pregătiţi să le răspundem practic la toate care ţin de procesul de studii, oportunităţi, trai, cazare, burse, examene de admitere, dacă sunt prevăzute la anumite specialităţi, programe facultative etc. Nu suntem pentru prima dată la asemenea activităţi şi întotdeauna avem o bucurie, când la început de an de învăţământ îi regăsim printre studenţi pe unii tineri care au vizitat anterior târgul”, a explicat, la solicitarea MOLDPRES, Alina Frecauţan, reprezentant al Asociaţiei Tinerilor Români din Afara Graniţelor Iaşi.

Participanții la târg pot  afla cum e să fii student în România chiar din prima sursă. La dispoziţia absolvenţilor sunt reprezentanţi ai mai multor instituţii de învăţământ universitar din Iaşi, Alba Iulia, Craiova, Cluj-Napoca, Sibiu, Timişoara, Suceava ş.a.

“Suntem aici pentru a povesti despre şanse, a explica facilităţile de a fi student basarabean în România, de a oferi informaţii despre pachetul necesar de acte pentru admitere etc. În acelaşi timp, nu putem oferi certitudini privind asigurarea unei eventuale admiteri, putem doar să îndemnăm toţi tinerii doritori să aplice şi să le dorim mult succes, pentru că-i aşteptăm cu drag”, au precizat pentru Agenţie reprezentanţii Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Evelina Susanu este absolventa unui liceu din sudul ţării şi a afirmat că mereu şi-a dorit să facă o facultate în România. “Deşi aveam unele preferinţe, după ce am vizitat târgul, am modificat puţin planurile. De voluntarii instituţiilor prezente depind foarte multe lucruri, or, mare parte dintre ei sunt foarte receptivi şi convingători, se vede că unii dintre ei chiar sunt îndrăgostiţi de oraşele pe care le reprezintă”, a opinat tânăra, întrebată de MOLDPRES.  

Până vineri, 5 iulie, Târgul Universităților din România se va afla la Chişinău, sâmbătă, 6 iulie – la Bălţi, incinta Liceului Teoretic “Mihai Eminescu”, şi duminică, 7 iulie,  - la Cahul, Universitatea “Bogdan Petriceicu Hasdeu”.

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, Târgul Universităților din România este prima etapă a campaniei de informare și consiliere „AdmiteRO”, care se desfășoară în perioada iulie - octombrie, în cadrul căreia voluntarii organizațiilor membre FTRP oferă absolvenților ciclului gimnazial, liceal sau universitar din Republica Moldova informații despre metodologia de admitere la instituțiile de învățământ românești. Federația Tinerilor Români de Pretutindeni este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit, cea mai importantă entitate de reprezentare a studenților și elevilor etnici români din afara granițelor care își fac studiile în România.

moldpres.md

0