1392

În Republica Moldova a început prima expediţie de automobile electrice

Prima expediţie de automobile electrice şi-a luat startul miercuri, 3 iulie, din centrul capitalei. În următoarele cinci zile, nouă automobile de diferite mărci şi modele, dar cu propulsie 100% electrică, vor parcurge o distanță totală de cca o mie kilometri fiecare, transmite MOLDPRES.

Scopul maratonului constă în promovarea mobilităţii prietenoase mediului, demonstrând capacitatea automobilelor electrice și realizările din sectorul transportului electric în R. Moldova. Parte a flotei expediţiei va fi şi automobilul electric al Proiectului „Oraşe Verzi Durabile”, finanţat de Facilitatea Globală de Mediu (GEF) şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, în parteneriat cu Primăria municipiului Chişinău.

„Cererea de automobile electrice este în continuă creștere, fapt ce solicită dezvoltarea infrastructurii pentru automobilele cu zero emisii. În cadrul parteneriatului inițiat de PNUD cu Guvernul Republicii Moldova, Primăria Chișinău, alți parteneri strategici, ne propunem să sporim eficiența sistemului de transport şi să creștem numărul automobilelor cu emisii reduse de poluanți”, a declarat Dima Al-Khatib, coordonator rezidentă interimar ONU Moldova și reprezentant rezident al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Traseul maratonului acoperă regiunile de Nord, Centru şi Sud ale Republicii Moldova și va trece prin oraşele Chişinău, Orhei, Şoldăneşti, Floreşti, Bălţi, Călăraşi, Lăpuşna, Hânceşti, Cimişlia, Comrat, Căuşeni şi Anenii Noi.

„Sectorul transporturilor este sursa principală de poluare a aerului, Chişinăul fiind localitatea cu cele mai multe automobile din ţară. Ne bucură însă faptul că, în ultimul an, și numărul mașinilor electrice a crescut considerabil. Primăria capitalei are în dotare un automobil electric. E puțin, dar e un început. Am acceptat să participăm la maraton pentru că dorim să promovăm transportul sustenabil și să motivăm oamenii să opteze pentru automobile prietenoase mediului”, a relevat Ruslan Codreanu, primar general interimar al municipiului Chişinău.

Automobilele electrice vor fi încărcate pe parcursul expediţiei la primele prize publice pentru încărcarea automobilelor, care au fost între timp instalate pe mai multe trasee naţionale ale Moldovei. De asemenea, maratonul va anticipa extinderea rețelei existente cu încă 20 noi staţii de încărcare, care urmează a fi instalate în acest an graţie parteneriatului dintre PNUD și Ministerul Economiei şi Infrastructurii.

Numărul automobilelor electrice înmatriculate în Moldova a crescut de circa patru ori în ultimele 12 luni – de la 54 la peste 200.

moldpres.md

0