843

50% dintre deșeurile pe care le producem pot fi reciclate

Aproximativ 50% dintre deșeurile pe care le producem pot fi reciclate, în loc să ajungă să fie depozitate în gunoiște. Aceasta este concluzia proiectului-cercetare „Instigare la Reciclare”.

Managementul deșeurilor menajere solide reprezintă o problemă pentru mediul înconjurător din Republica Moldova. Depozitarea plasticului, a metalului și a altor tipuri de deșeuri care nu se degradează în natură poluează solul, apa și aerul.

Pentru a ne proteja sănătatea, dar și mediul, este necesar ca fiecare cetățean din Republica Moldova să înceapă să colecteze separat deșeurile.

Proiectul „Instigare la Reciclare” a fost inițiat pentru a informa și educa cetățenii din Chișinău, dar și din Republica Moldova cu privire la necesitatea colectării separate a deșeurilor. Proiectul-cercetare și-a propus să afle cu cât poate fi micșorată cantitatea de gunoi menajer aruncat la Țânțăreni, în cazul în care chișinăuienii ar sorta deșeurile pe categorii reciclabile.

Experimentul a durat patru săptămâni. În primele două săptămâni, participanții au început experimentul prin a nu sorta gunoiul pe care îl produc, iar în următoarele două săptămâni, au sortat deșeurile pe categorii reciclabile. În această perioadă, participanții și-au notat pe un calendar special de câte ori au dus gunoiul la tomberon, pentru ca să poată să fie comparată cantitatea pe care o produce o persoană atunci când pune toate deșeurile într-un singur coș și atunci când colectează fracția reciclabilă separată.

O persoană care nu colectează deșeurile separat și aruncă totul într-un singur coș, produce, în medie, 322kg de deșeuri anual. Aceeași persoană, colectând deșeurile separat, produce 159kg de deșeuri care ajung la gunoiște. În procente, această diferență este 50,62%, adică aproximativ jumătate din deșeurile pe care le producem pot fi reciclate, în loc să ajungă depozitate.

„S-a redus volumul deșeurilor în jumate”, spune Viorel Barda, participant al proiectului Instigare la Reciclare.

„În perioada când nu sortam, duceam gunoiul mult mai des – de vreo 3 ori pe săptămână. De când am început să-l sortez, o singură dată pe săptămână îl duceam la tomberon”, menționează Cornelia Hasnaș, participantă Instigare la Reciclare.

„Fiecare participant a primit un calendar în care trebuia să noteze de câte ori evacuează gunoiul. Am fost surprins că în perioada când nu sortam deșeurile, zilnic trebuia să duc gunoiul la tomberon. Acum îl duc de 2, maxim 3 ori pe săptămână”, afirmă Petru Haheu, participant Instigare la Reciclare.

„În urma procesului de sortare am înțeles că eu nu sortam corect. Dacă un ambalaj are și hârtie și plastic, nu se mai poate recicla. Asta a fost o noutate pentru mine și m-a făcut să nu mai cumpăr produse care au ambalaj mixt”, declară Cristina Pascari, participantă Instigare la Reciclare.

În municipiul Chișinău locuiesc 825,900 persoane. Dacă fiecare persoană ar colecta fracția reciclabilă separat, la gunoiște ar ajunge cu 133,795,800 kg mai puține deșeuri, adică 133,795.8 tone.

În cadrul acestui experiment au participat 73 de persoane din 25 de gospodării. Eșantionul este unul de conveniență și nu reprezentativ, din cauza lipsei de resurse pentru a realiza o cercetare mai aprofundată. Totodată, pentru ca rezultatele să fie complexe, este nevoie ca această cercetare să fie repetată cel puțin încă o dată, în perioada rece a anului.

Mai multe informații despre metodologie și rezultatele cercetării puteți găsi aici.

diez.md

0