823

Blocul avariat din Otaci va fi demolat

Blocul avariat din orașul Otaci, raionul Ocnița, va fi demolat. Totodată, responsabilii vor efectua expertiza tehnică a tuturor blocurilor de locuit din această localitate, iar autoritățile vor aloca banii necesari pentru procurarea noilor locuințe familiilor care au avut de suferit. Deciziile au fost anunțate vineri, 21 iunie, de prim-ministrul Maia Sandu, după ședința Comisiei pentru situații excepționale, convocată la guvern, transmite MOLDPRES.

„Am stabilit să delegăm persoane care să facă expertiza blocului adiacent și a altor blocuri din localitate, care s-ar putea să fie într-o situație riscantă. Am stabilit că trebuie să fie angajată o companie care va demola clădirea care este pe jumătate dărâmată. Am mai decis să fie calculat cât ar costa o locuință în localitatea respectivă, astfel încât să adoptăm în regim de urgență asistență financiară pentru cei care au avut de suferit”, a precizat premierul Maia Sandu. 

Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Mihail Harabagiu, a afirmat că salvatorii continuă lucrările la blocul avariat. Astfel, pe parcursul zilei de astăzi au fost demontate plăcile de beton, care riscau să se prăbușească. 

O scară a unui bloc de locuit cu 9 etaje din Otaci s-a prăbușit în seara zilei de miercuri, 19 iunie. Salvatorii au reușit să evacueze locuitorii cu câteva ore înainte de incident.

moldpres.md

0