905

Maia Sandu a solicitat o evaluare a clădirilor în localitățile care au avut de suferit în urma ploilor

Prim-ministrul Maia Sandu a solicitat joi, 20 iunie Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (ISGU) și altor instituții responsabile „să verifice toate clădirile și, în special, clădirile grădinițelor, școlilor, dar și ale blocurilor  de locuit în localitățile care au avut de suferit de pe urma ploilor, să ne asigurăm că nu există situații de risc  în alte localități și pentru alți oameni”, informează MOLDPRES.  

„Rog responsabilii de instituțiile relevante să avem o ședință cât de curând posibil, să vedem care sunt pagubele pe care le-au suferit oameni din clădirea avariată din Otaci și să găsim modalitatea prin care putem să le compensăm  aceste pagube. Să vedem care este cea mai potrivită modalitate pentru a asigura oamenii cu spațiu locativ, dar și resurse, bani ca să poată să reziste o perioadă”.

În seara zilei de 19 iunie, 46 de oameni, inclusiv 11 copii au fost evacuaţi de salvatori la Otaci, fiind preîntâmpinată o tragedie. În urma surpării blocului de locuit nu au fost raportate victime. Patruzeci şi cinci de oameni au mers la rude, iar o persoană a fost cazată de autorităţi în incinta Liceului “Mihai Eminescu” din oraşul Otaci. Situaţia este monitorizată de IGSU.

moldpres.md

0