787

PMAN a fost rezervată de către PD pentru patru zile. Ce fel de întrunire organizează partidul

Începând de miercuri, 5 iunie, și până duminică, 9 iunie Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) a fost rezervată de către Partidul Democrat din Republica Moldova (PDM) pentru a organiza o întâlnire cu simpatizanții formațiunii. Informația a fost confirmată pentru IPN de către Vitalie Gamurari, purtător de cuvânt PDM.

„Este o întâlnire cu simpatizanții Partidului Democrat. Noi am mai avut întruniri de acest gen. Partidul Democrat este unul puternic, își poate permite discuții transparente, inclusiv să menționeze ce a făcut pe parcursul a trei ani. Poate vor fi și discuții despre programele pe care le prevede Partidul Democrat. Nu vreau să intru în detalii, deoarece nu cunosc. Dar cu siguranță atunci când se va începe întrunirea va fi mai multă informație”, a declarat Vitalie Gamurari.

În același timp, Vitalie Gamurari nu a precizat exact când totuși va avea loc evenimentul.

„Nu știu. Cum va fi terminată ordinea de zi va fi un comunicat de presă. Nu pot pune mâna în foc neavând siguranța sută la sută că va avea loc mâine întrunirea. Eu nu vreau să confirm sau să infirm ca să nu fie interpretate greșit cuvintele mele. Dar aștept ziua de mâine și atunci vedem”, a menționat Gamurari.

Vitalie Gamurari a dezmințit informațiile precum că întrunirea publică s-ar desfășura sub formă de protest, în contextul negocierilor post-electorale.

Potrivi dispoziției semnate la 3 iunie de Nistor Grozavu, viceprimar de Chișinău, PDM urmează să desfășoare o întrunire social-politică, cu amplasarea scenei, bannerelor, aparatajului sonor și a blocului sanitar. Ordinea publică va fi asigurată de către Inspectoratul General al Poliției și va stopa transportul pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.

radiochisinau.md

0