1722

Utilizarea telefonului mobil la cumpărături creşte cu 41% suma cheltuită

Folosirea telefoanelor mobile în timpul unei vizite la supermarket determină creşterea în medie cu 41% a sumei cheltuite. Este concluzia unei cercetări, realizată de Universitate din Bath, scrie Agerpres cu trimitere la Press Association.

Cercetarea a constatat că persoanele care fac cumpărături se deplasează prin magazine într-un ritm mai lent atunci când utilizează telefoanele mobile pentru mesaje, reţele de socializare sau apeluri. Acestea petrec mai mult timp printre rafturi şi descoperă produse suplimentare cu fiecare secundă pe care o petrec pe telefonul mobil, fapt care se reflectă în cheltuirea unei sume suplimentare.

Clienţii participanţi la primul studiu din cadrul cercetării au adăugat cu 45% mai multe produse în coşul de cumpărături pe când foloseau telefonul mobil, în timp ce persoanele participante la un al doilea studiu au adăugat cu 58% mai multe produse.

O cauză posibilă ar fi aceea că utilizarea telefonului mobil are efectul de a-i distrage pe oameni de la lista de cumpărături planificată, setând aşa numitul comportament „pe pilot automat”, în care clienţii urmează drumul obişnuit către produsele achiziţionate frecvent. Vizionarea unui număr mai mare de obiecte le poate readuce în memorie necesitatea reîmprospătării stocurilor pentru anumite produse sau pur şi simplu îi inspiră să facă achiziţii suplimentare.

„Magazinele îşi făceau griji ca nu cumva clienţii să fie distraşi de la a cheltui bani atunci când folosesc telefoanele mobile, aşa că am fost uimiţi să constatăm efectul opus”, a spus Carl-Philip Ahlbom, de la Universitatea din Bath.

„Descoperirile au fost foarte clare - cu cât timpul petrecut pe telefon este mai mare, cu atât vei cheltui o sumă mai mare. Aşa că, dacă vrei să te încadrezi în buget, lasă telefonul deoparte. Nu telefonul propriu-zis determină mai multe cumpărături, ci efectul acestuia asupra capacităţii noastre de concentrare”, a adăugat cercetătorul.

„Cumpărătorii acţionează conform unor obişnuinţe, cei mai mulţi dintre noi diversificăm lista de cumpărături cu mai puţin de 150 de produse anual, aşa că am putea să-i mulţumim telefonului mobil că împrospătează un pic lucrurile”, a mai spus acesta.

La cercetare au mai luat parte The Stockholm School of Economics, Babson College din Massachusetts şi Universitatea din Tennessee.

agora.md

0