„Întoarce Veteranilor Speranța 2019”: cum a fost
Pe data de 9 mai 1945 s-a încheiat teribilul și înfiorătorul Război Pentru Apărarea Patriei. Soarta omenirii nu a fost determinată de superioritatea militară a părților sau de arta diplomației; rezultatul războiului a fost determinat de curajul și dedicarea soldaților obișnuiți, care au luptat pentru libertate și Patria lor. Cu timpul, această zi a devenit pentru noi o adevărată sărbătoare a victoriei asupra fascismului, o zi în care comemorăm gloria militară și curajul bunicilor și străbunicilor noștri.
Pentru a aduce un omagiu și a-și exprima recunoștința profundă veteranilor pentru bărbăția, curajul și eroismul lor, organizația publică Forum, în fiecare an la data de 9 mai organizează acțiunea „Întoarce Veteranilor Speranța”. Anul acesta a avut loc cea de-a 15-a ediție a acestui eveniment minunat.
De Ziua Victoriei, activiștii organizației Forum, împreună cu membrii comunității „Oraș fără Maxi-Taxi”, voluntarii organizației sportive Sporter și angajații companiei Simpals s-au adunat pentru a felicita 50 de veterani.
Potrivit organizatorilor, anul acesta, la acțiunea „Întoarce Veteranilor Speranța” au participat foarte mulți oameni. Cel mai uimitor fapt a fost participarea a unui număr mare de tineri, studenți și copii de vârstă școlară. Pentru ei, amintirile veteranilor și povestirile despre timpul războiului au devenit nu doar o parte din istorie, ci o memorie vie.
Pentru a reuși să-i felicite pe toți, participanții la acțiune s-au împărțit în mici delegații, fiecare dintre ele primind buchete de flori, pungi cu produse alimentare și cadouri pe care le-au dus veteranilor. Voluntarii au fost întâlniți ca niște rude - cu mare bucurie și căldură. În fiecare casă, veteranii au invitat oaspeții la masă, le-au povestit istoriile lor de pe timpul războiului și le-au mulțumit din toată inima pentru atenția lor.
Organizația publică Forum le mulțumește tuturor celor, care s-au alăturat acțiunii „Întoarce Veteranilor Speranța” și au contribuit la organizarea unei adevărate sărbători pentru veterani.