Ce se întâmplă cu șoferii care folosesc funcția Autopilot pe Tesla
Tesla vine cu statistici despre riscul de accidente la bordul maşinilor sale atunci când sistemul autonom preia controlul maşinilor, în raport cu riscul de accident pentru momentele în care acesta nu este activat. Momentan, sistemul automat câştigă, maşinile conduse autonom de computer fiind implicate în mai puţine accidente, conform statisticilor.
Tesla spune că în primul trimestru din 2019, a fost înregistrat un accident la fiecare 2,87 milioane de mile conduse cu funcţia Autopilot activată. În comparaţie, a fost înregistrat un accident la fiecare 1,76 milioane de mile conduse fără funcţia Autopilot activată la bordul maşinilor sale. Diferenţa este foarte mare, însă ambele statistici sunt impresionante dacă luăm în considerare riscul de accidente pentru întregul teritoriu al Statelor Unite, care spune că are loc 1 accident pentru fiecare 436.000 mile conduse, scrie go4it.
Aceste statistici sunt valabile în condiţiile în care maşinile Tesla nu sunt complet autonome, iar funcţia Autopilot este opţională, aceasta putând ajunge şi la 10.000 de dolari. Practic, toate maşinile Tesla sunt echipate cu hardware-ul necesar pentru a conduce autonom pe anumite porţiuni de drum, însă software-ul care permite asta este livrat fie odată cu maşina, dacă a fost selectată această opţiune, fie printr-un update software după ce plăteşti pentru asta.
Toate cele trei modele de Tesla disponibile în acest moment sunt compatibile cu sistemul Autopilot. În ciuda numelui însă, acesta nu oferă condus autonom de nivel 4, ci necesită atenţia şoferului tot timpul. Dacă mânile acestuia nu sunt pe volan, sistemul are un sistem de alertă care porneşte şi atenţionează şoferul. De asemenea, în anumite situaţii, computerul solicită şoferului să preia comanda.
Un caz de accident letal cu o maşină Tesla a avut loc în urmă cu doi ani, când şoferul se uita la un film în timp ce maşina conducea autonom şi a ignorat alertele maşinii.
timpul.md