1374

Ion Ceban a părăsit CMC-ul în favoarea Parlamentului

Ion Ceban, secretarul pentru ideologie al Partidului Socialiștilor (PSRM), care a fost până acum președintele fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), iar acum a devenit deputat, a lăsat fotoliul de consilier municipal, în favoarea fotoliului de parlamentar.

„Așa cum am făcut-o și patru ani în urmă când am depus mandatul de deputat în favoarea mandatului de consilier municipal, împreună cu echipa am decis că mă voi alătura echipei parlamentare PSRM minimum pentru această perioadă de până la alegerile locale, ce urmează să aibă loc în cel mai scurt timp. Cel puțin din două considerente, unul legat practic de imposibilitatea de a convoca ședința CMC de mai mult timp și incertitudinea dacă aceasta va fi în general convocată până la finele mandatului. Cred că maximum ce am putut face în CMC, a fost deja realizat până la această etapă. Doi, angajamentul luat cu privire la inițiativele legislative ce urmează a fi înaintate de fracțiune în parlament, dar și alte chestiuni cu caracter funcțional importante atât pentru echipă la nivel de țară, dar și capitală. Totodată, am considerat de comun, că în circumstanțele create și la această etapă, mai utilă va fi prezența mea în echipa fracțiunii parlamentare”, a comentat CEban decizia pe care a luat-o.

Astfel, ieri, socialiștii din CMC și-au ales un nou președinte; este vorba despre Dinari Cojocaru. Totodată, în locul lui Petru Burduja, care de asemenea a devenit deputat, vicepreședinte al fracțiunii a fost ales Alexandr Odințov.

tv8.md

0