891

Circulația rutieră este sistată pe mai multe străzi din Chișinău

Traficul rutier pe strada Alexandru cel Bun, tronsonul cuprins între străzile Pușkin și str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, este suspendat astăzi, de la ora 08.00, și până mâine dimineață la aceeași oră, timp în care vor fi efectuate lucrări de reabilitare a colectorului menajer din această stradă, transmite IPN.

Pe perioada sistărilor, microbuzele de pe rutele nr. 103, 108, 135, 171, 174 și 188, vor circula de pe str. Alexandru cel Bun pe str. Pușkin, str. C. Tănase, bd. Gr. Vieru, str. Ierusalim, bd. Gr. Vieru, str. C. Tănase, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. Alexandru cel Bun și în continuare pe traseul stabilit.

Până pe 10 mai, traficul rutier este suspendat și pe str. Otovasca, tronsonul cuprins între străzile Vadu lui Vodă și Podul Înalt, în legătură cu desfășurarea unor lucrări de reparație a rețelelor termice. Autobuzele de pe rutele 24, 31, 38 și microbuzele de pe rutele 113, 131, 169 și 191 vor circula de pe str. Ismail pe str. Uzinelor, str. Negrişteni, str. Otovasca, str. Podul Înalt, și în continuare pe traseul stabilit.

Între 11 și 27 mai, este sistată circulația rutieră pe str. Al. Marinescu, tronsonul cuprins între bd. Alba Iulia, orașul Chișinău, și str. Haiducul Tubultoc, orașul Durlești. Sistările au loc în legătură cu reparația capitală a rețelelor termice pe porțiunea dată de drum.

Conducătorii auto care traversează zona sunt atenționați să respecte semnalizarea rutieră temporară.

politik.md

0