1725

O regiune din Rusia interzice activitatea muncitorilor străini în 33 de sectoare ale economiei

Autoritățile din regiunea Saha-Iakutia din Rusia au introdus măsuri prin care este interzisă munca muncitorilor străini în zeci de sectoare ale economiei, pe fundalul creșterii tensiunilor din regiune, după ce un muncitor migrant din Asia Centrală a fost arestat sub acuzația că ar fi violat o localnică.

Potrivit șefului regiunii, decretul adoptat este „in deplină concordanță” cu legislația rusă. In baza lui, nu vor mai putea fi angajați muncitori migranți în 33 de sectoare ale economiei, de la comerț și pînă la contabilitate.

Decretul cere și ca muncitorii din Federația Rusă să aibă acces favorizat pe piața muncii din regiune.

moldova.europalibera.org

0