955

Primăria a început reabilitarea havuzului din parcul Valea Trandafirilor

Autoritățile municipale au lansat lucrările de reconstrucție capitală a havuzului din Parcul Valea Trandafirilor, sectorul Botanica.

Municipalitatea informează că, după reabilitare, noul obiectiv va deveni unul pietonal. Oamenii se vor putea plimba și distra printre jeturile de apă, sincronizate cu muzică și iluminat decorativ, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Primăriei municipiului Chișinău se spune că proiectul de reabilitare a havuzului prevede instalarea iluminatului nocturn și a mobilierului urban, reconstrucția zonelor verzi din preajmă și a terenului adiacent, renovarea căilor de acces spre havuz, precum și infrastructură specială pentru căruțuri și persoane care se deplasează în scaun rulant.

În prezent sunt executate lucrări de demolare a vechiului obiectiv, după care constructorii vor începe lucrările de terasament și pregătire a fundației pentru noua fântână arteziană. Lucrările de reconstrucție vor dura aproape patru luni. Pentru reabilitarea havuzului, din bugetul municipal au fost alocate 3,6 milioane de lei.

deschide.md

0