922

Captură impresionantă de muniţii, distrusă de geniştii militari la Ştefan Vodă

Geniştii Batalionului „Codru” de la Negreşti au lichidat un arsenal de muniţii în localitatea Marianca de Jos, raionul Ştefan Vodă, scrie Politics.MD.

Cele 234 obiecte explozive au fost descoperite de un localnic în timpul lucrărilor agricole. Aceştia au alertat autorităţile, care, la rândul lor, au solicitat intervenţia militarilor.

Echipa de genişti, condusă de locotenentul major Ion Golovei, a identificat 206 proiectile de artilerie, calibru 47 mm, 76 mm şi 105 mm, trei bombe de la aruncător de calibru 82 mm şi 50 mm şi 22 de focoase.

Muniţiile erau din cel de-al Doilea Război Mondial, de producţie germană, şi au fost distruse de către genişti în condiţii de maximă siguranţă.

De notat că de la începutul anului curent, geniştii militari au executat 21 misiuni de deminare, în cadrul cărora au lichidat 319 obiecte explozive de diferit calibru pe întreg teritoriul ţării.

IMPORTANT: Reieşind din faptul că majoritatea obiectelor explozive sunt depistate de localnici în timpul lucrărilor agricole, geniştii militari atenţionează că este interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente, joaca copiilor cu diferite elemente de muniţie, ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe.

Totodată, populaţia trebuie să cunoască faptul că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii neexplodate este interzis accesul persoanelor şi în special al copiilor, executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice, executarea unor lucrări funciare, circulaţia vehiculelor, oamenilor sau animalelor. În asemenea situaţii se vor anunţa imediat autorităţile locale care vor solicita deplasarea grupelor de deminare în zonele respective.

Indiferent de starea fizică sau de vechimea elementului de muniţie, pericolul ca acesta să fie activ şi să producă explozie este maxim. Prin urmare, orice operaţiune asupra muniţiei neexplodate trebuie să fie executată numai de către personalul specializat, cu respectarea strictă a procedurilor de securitate.

De notat că din 1992 şi până în prezent, 23 de persoane au decedat, iar 26 au fost rănite, în rezultatul incidentelor soldate cu explozia diferitor muniţii. Din numărul total al celor care au avut de suferit, şapte copii au murit, iar alţi trei copii au fost răniţi.

0