1349

Cinci metode simple cum să te protejezi de radiaţiile smartphone-urilor

Toate smartphone-urile emit radiaţii prin antenele folosite pentru conectarea la o rețea. Unele din acestea sunt mai „periculoase” decât altele, supunând utilizatorii la mai multe riscuri atunci când le folosesc pentru convorbiri telefonice, însă există câteva soluţii simple prin care expunerea la radiaţii poate fi măcar limitată, dacă nu eliminată complet.

Vezi mai jos câteva recomandări:

#Foloseşte căşti pentru a vorbi la telefon
Valoarea SAR este măsurată atunci când dispozitivul iniţiază un apel de voce, la nivelul urechii utilizatorului. Astfel, cea mai simplă metodă pentru a nu te expune la radiaţiile unui telefon este să nu vorbeşti cu el la ureche. Poţi folosi o pereche de căşti cu fir pentru a reduce semnificativ nivelul de radiaţii la care te expui, multe dintre smartphone-urile din zilele noastre fiind livrate cu o astfel de pereche de căşti în pachet.

De asemenea, poţi folosi funcţia „speaker”, vocea interlocutorului fiind redată prin intermediul difuzoarelor telefonului, însă aceasta transformă discuţia dintr-una privată într-una publică. Utilizarea unei boxe wireless este de asemenea o soluţie similară.

Căştile wireless ar trebui să reducă nivelul de radiaţii la care utilizatorul este expus, însă şi acestea emit la rândul lor radiaţii, întrucât folosesc standardul Bluetooth, care funcţionează tot pe bază de unde radio, asemeni antenei GSM. Desigur, nivelul de radiaţii emis de o pereche de căşti wireless este mult mai mic.

# Nu vorbi la telefon atunci când ai semnal slab, sau în spaţii închise
Probabil că aţi observat că utilizarea unui smartphone într-o zonă cu semnal slab scade semnificativ autonomia faţă de utilizarea lui într-o zonă cu acoperire bună. Acest lucru se datorează faptului că telefonul amplifică puterea antenei pentru a putea prinde un semnal cât mai bun pentru a asigura o conexiune fără întreruperi în cazul unui apel sau pentru o conexiune la internet.

Poţi evita să foloseşti telefonul în astfel de situaţii, nivelul de radiaţii emis de telefon fiind semnificativ mai mare. În lifturi, în subsoluri şi alte zone bine ecranate de pereţi de ciment, semnalul este de obicei foarte slab. Cei care locuiesc într-o zonă cu acoperire slabă pot să îşi instaleze acasă amplificatoare se semnal GSM, pentru a asigura o conexiune mai bună către celulele telecom.

De asemenea, utilizarea telefonului în vehicule ar putea fi mai periculoasă din cauza materialelor metalice din jur, care reflectă radiaţiile către interior. Este valabil atât pentru vorbitul la telefon în maşină, tren sau autobuz, cât şi în avion înainte de decolare sau după aterizare. Lăsarea antenelor telefonului pornite în zbor poate expune şi alte persoane din jur la radiaţii.

Dacă aveţi posibilitatea, folosiţi un telefon cu fir atunci când aveţi această opţiune.

# Nu purta telefonul în buzunar
Acest sfat se adresează exclusiv celor care obişnuiesc să poarte telefonul mobil în buzunarul de la pantaloni. Există studii care au găsit legături între radiaţia emisă de telefoanele mobile şi deteriorarea calităţii spermei şi ovarelor. Expunerea pe perioade lungi ar putea accelera infertilitatea. În cazul în care aveţi posibilitatea, purtaţi telefonul într-un ghiozdan, o geantă sau în mână şi poziţionaţi întotdeauna telefonul pe masă, pentru a vă proteja mai bine de radiaţii.

# Reduceţi timpul de vorbit la telefon
O altă soluţie relativ simplă este limitarea convorbirilor telefonice în toate situaţiile. În cazul în care aveţi opţiunea, încercaţi să daţi mai multe mesaje text prin intermediul serviciilor SMS sau aplicaţiilor de chat.

# Opriţi telefonul noaptea
Aceasta este o soluţie extremă, însă ar putea să ajute în cazul celor care au probleme cu somnul. Radiaţiile telefoanelor pot afecta calitatea somnului, iar oprirea acestuia va scădea nivelul de radiaţii la care vă expuneţi în timpul somnului. Dacă vă bazaţi pe telefon pentru funcţia de alarmă, puteţi pune telefonul în mod avion, funcţie care opreşte toate antenele. Anumite modele de smartphone-uri se pornesc automat pentru a activa alarma, chiar dacă sunt oprite.

Amintim că, The German Federal Office for Radiation Protection (Bundesamt für Strahlenschutz) a realizat un top al telefoanelor cu cele mai multe radiații în 2019. Modele OnePlus, HTC, Apple, Google şi Xiaomi sunt pe listă.

diez.md

0