867

Mecanismul 2% are mai mulți beneficiari în 2019

Lista beneficiarilor mecanismului 2% pentru 2019, potrivit Agenţiei Servicii Publice, numără 732 de organizaţii, cu 23% mai mult faţă de 2018. Potrivit unui comunicat de presă al Centrului de Resurse Juridice, care a analizat datele ASP, majoritatea beneficiarilor desemnării procentuale 634 la număr, (86%) sunt asociaţii obşteşti, fundaţiile şi instituţii private (organizaţii necomerciale).

98 de beneficiari (14%) sunt culte religioase şi părţile lor componente (entităţi religioase). Astfel, cifra organizaţiilor necomerciale s-a majorat cu 24%, de la 511 la 634, iar numărul cultelor religioase a crescut cu 18%, de la 83 la 98.

Cei 732 de beneficiari incluşi pe listă sunt organizaţii care activează de cel puţin un an, nu au datorii la bugetul public naţional pentru perioadele fiscale anterioare şi desfăşoară activităţi de utilitate publică/sociale, morale, culturale sau de caritate.

Mecanismul desemnării procentuale este o modalitate indirectă prin care contribuabilii pot susţine financiar activitatea organizaţiilor necomerciale. Procedura se efectuează prin indicarea codului fiscal al unui singur beneficiar, în declaraţia cu privire la impozitul pe venit pentru anul precedent. Dreptul la efectuarea desemnării procentuale le revine doar persoanelor fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi care nu au datorii la bugetul public naţional pentru perioadele fiscale anterioare.

Mecanismul desemnării procentuale în cuantum de 2% din impozitul pe venit (Legea 2%) a fost adoptată în 2016 şi este aplicat începând cu anul 2017, pentru venitul obţinut în anul precedent. Pentru anul 2016 şi-au exercitat dreptul de desemnare procentuală a impozitului pe venit peste 21 de mii de contribuabili. Au fost direcţionate aproape trei milioane de lei în favoarea a 302 asociaţii obşteşti şi culte religioase.

infomoldova.net

0