769

Ce se va întâmpla cu salariile judecătorilor în luna aceasta

Salariile de funcție ale magistraților nu vor crește din 1 ianuarie, așa cum a fost propus inițial, atunci când s-a publicat pentru consultări publice Proiectul bugetului de stat pentru anul 2019. Asta pentru că varianta finală a sistemului unic de salarizare în sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial în data de 30 noiembrie, prevede deja o valoarea de referință pentru calcularea lefei magistraților mai mare decât cea inclusă în proiectul supus consultărilor publice. Prin urmare, salariile primite de judecători în anul curent vor fi egale cu remunerarea calculată pentru aceștia în decembrie anul trecut.

Și anume, menționăm că, inițial, autoritățile au propus ca pentru calcularea salariilor judecătorilor în luna decembrie 2018 să fie utilizată o valoare de referință egală cu 2.200 de lei. Ulterior, conform Proiectului bugetului de stat pentru anul 2019, aceasta urma să fie majorată până la 2.600 de lei pentru magistrații de la Curtea Constituțională, Curtea Supremă de Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii și până la 2.500 de lei pentru restul judecătorilor. Totuși, deputații au decis să aplice inițial valorile de referință majorate.

De asemenea, coeficientul de salarizare pentru unii magistrați a fost majorat. Aceștia vor primi leafa conform indicatorilor din tabelele de mai jos.

Amintim că, anterior salariile magistraților era calculat utilizând drept referință salariul mediu pe economie înregistrat în anul anterior.

bizlaw.md

0