1461

Pașaport turcesc falsificat și căutat prin INTERPOL, ridicat la frontiera moldo-română

Un cetățean al Turciei este documentat de angajații Poliției de Frontieră pentru tentativa trecerii frontierei cu pașaport falsificat. Ba mai mult, în rezultatul cercetărilor suplimentare s-a constatat că pașaportul în cauză era dat în căutare internațională ca fiind furat pe teritoriul Turciei acum un an.

În seara zilei de 6 decembrie curent, în trenul de pe ruta „Chișinău-București” inspectorul de frontieră a avut suspiciuni de falsificare a unui pașaport, care ar fi eliberat de autoritățile turcești. Conform datelor din document, la linia de control s-a prezentat cetățeanul Turciei de 29 de ani. Fiind solicitate anumite informații pentru confirmarea identității, tânărul a ezitat, fapt pentru care s-a luat decizia efectuării unui control adițional. Ca urmare, polițiștii de frontieră din punctul de trecere feroviar Ungheni au stabilit că pașaportul prezintă semne de falsificare, dar și figurează în baza de date INTERPOL ca fiind furat pe teritoriul Turciei, încă din a doua jumătate a anului 2017.

În cadrul cercetărilor primare, tânărul a recunoscut că a apelat la ajutorul unui conațional de-al său pentru a-i perfecta documentul. Din declarațiile sale s-a aflat că pașaportul l-a primit contra sumei de 1000 de euro.

Polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST continuă cercetările, în vederea stabilirii circumstanțelor infracțiunii, identificării tuturor persoanelor implicate și luării măsurilor legale ce se impun.

hotnews.md

0