954

S-a ales doar cu o amendă! Avocatul beat la volan, a lovit 4 pietoni și a scapat ușor

Avocatul care a spulberat patru persoane în sectorul Botanica din capitală, iar după accident a început să amenințe cu o armă și-a primit sentința. Acesta a fost privat de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de 3 ani și a impus să achite o amendă de 45.000 de lei.

Contactat de jurnaliștii portalului Știri.md, procurorul șef al Procuraturii municipiului Chişinău, Ștefan Șaptefrați, a declarat că bărbatul și-a aflat sentința încă în luna mai a acestui an.

Inițial, pe seama acestui caz au fost iniţiate două cauze penale: pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către o persoană în stare de ebrietate şi pentru ameninţare cu omor.

Însă, Ștefan Șaptefrați a declarat că, cercetarea penală pentru amenințarea cu omor a fost încetată din lipsa de probe!

Totodată, pentru provocarea accidentului în stare de ebrietate și pentru lovirea unei mame cu doi copii și a unei tinere, avocatul s-a ales cu o amendă în valoare de 45.000 de lei și privarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe o perioadă de 3 ani.

Amintim că, pe 18 decembrie 2017 un avocat din Chişinău în vârstă de 34 de ani, aflat beat la volanul unui automobil de model „Suzuki”, a lovit patru persoane pe o trecere de pietoni din sectorul Botanica al Capitalei. După impact şoferul a fost stopat de către nişte martori oculari, care au solicitat intervenţia unui echipaj de patrulare.

Potrivit celor prezenţi la faţa locului, şoferul ar fi scos un pistol şi i-ar fi ameninţat. În urma testului alcoscopic, agenţii de patrulare au constatat la avocat o concentraţie de alcool în aerul expirat de 0,84mg/l.

0