969

Andrian Candu | Igor Dodon nu va candida la următoarele alegeri

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, nu va candida la următoarele alegeri parlamentare pentru că acest lucru nu-i permite legislația. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

„Parlamentul este cel care face legile în țară. Potrivit Constituției, președintele este cel care trebuie să fie un fel de arbitru, cel care echilibrează puterile, inclusiv jocul politic al partidelor. El nu poate să aibă o poziție politică predominantă într-o parte sau alta”, spune șeful legislativului. Potrivit lui, președintele nu este un jucător politic, dar unul instituțional.

Referindu-se la suspendările temporare ale șefului statului, Andrian Candu spune că președintele nu poate să aibă propriul candidat în anumite funcții, aceasta înseamnă că își asumă guvernarea direct sau indirect. „Președintele nu-și asumă astăzi guvernarea, el este în opoziție față de guvernare. Mai mult ca atât, Constituția și legile existente, în unele locuri, vorbește despre faptul că președintele Republicii Moldova nu poate fi afiliat politic și nu poate fi membru de partid”, a declarat președintele Parlamentului.

„Eu cred că noi o să lămurim acest subiect într-un fel sau altul astfel încât dumnealui (n.r. Igor Dodon) să nu fie participant activ al alegerilor parlamentare”, spune Andrian Candu.

radiochisinau.md

0