Mai mulți parteneri financiari ai Facebook cer înlocuirea lui Mark Zuckerberg
Mai multe fonduri publice care deţin acţiuni la Facebook au susţinut miercuri o propunere de înlăturare a lui Mark Zuckerberg din funcţia de preşedinte al companiei, afirmând că operatorul reţelei sociale nu a gestionat bine mai multe scandaluri de amploare, informează Reuters. Inițiativa ar putea fi votată la adunarea generală a acţionarilor din mai 2019. Textul cere consiliului de administraţie al Facebook să transforme postul de preşedinte al board-ului într-o funcţie independentă. Compania Facebook nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Trezoreriile statelor Illinois, Rhode Island şi Pennsylvania, dar și cea a oraşului New York, s-au alătural propunerii făcute în acest sens de fondul de hedging Trillium Asset Management în luna iunie.
”Facebook are un rol extins în societate şi în economia noastră. Au o responsabilitate socială şi financiară să fie transparente – acesta este motivul pentru care cerem independenţă şi responsabilitate în board-ul companiei”, a declarat trezorerierul oraşului New York, Scott Stringer.
Potrivit propunerii, lipsa unui preşedinte independent şi a supravegherii a contribuit la gestionarea necorespunzătoare a unei serii de controverse grave, inclusiv implicarea Rusiei în alegerile din Statele Unite şi scurgerea de date către Cambridge Analytica. Zuckerberg deţine aproximativ 60% din drepturile de vot, potrivit unei declaraţii depuse în aprilie la autorităţile de reglementare. Fondurile de pensii din New York City deţineau aproximativ 4,5 milioane de acţiuni Facebook, la 31 iulie. Trezoreria din Pennsylvania deţine 38.737 de acţiuni Facebook, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, iar Trillium 53.000 de acţiuni. Datele referitoare la deţinerile trezoreriilor din Illinois şi Rhode Island nu au fost disponibile imediat.
stirilocale.md