Ciclonul tropical mediteranean Xenofon loveşte cu putere Grecia
Rafalele puternice de vânt care însoţesc ciclonul tropical mediteranean (medicane) Xenofon s-au dezlănţuit miercuri cu putere în Grecia, determinând închiderea porturilor Pireu, Rafina şi Lavrion, precum şi a şcolile din insulele Mikonos, Andros şi Tinos, pentru a evita accidentele, relatează EFE.
Toamna şi-a făcut simţită prezenţa marţi în Grecia cu viteze ale vântului de până la 10 pe scara Beaufort şi temperaturi mai scăzute cu 12 grade faţă de ziua de luni. Începând de joi sunt prevăzute ploi abundente şi o creştere a intensităţii vântului care vor afecta Grecia până la sfârşitul săptămânii.
Termenul "medicane" derivă de la ''Mediterranean hurricane'' şi desemnează un ciclon tropical de categorie redusă, care se formează când o masă de aer rece de la înălţime se poziţionează deasupra unei mase de apă caldă, toamna fiind propice pentru astfel de fenomene.
Ciclonul a fost numit Xenofon de serviciul meteo din Atena, în onoarea cunoscutului istoric şi filosof din Antichitate, discipol al lui Socrate. Marţi seară pompierii din Atena au primit numeroase apeluri pentru înlăturarea ramurilor şi trunchiurilor de copaci căzute.
Potrivit Pazei de Coastă, marţi au fost salvaţi 9 turişti care navigau pe un velier sub pavilion francez în Golful Saronic, în condiţiile unor vânturi cu o putere cuprinsă între 7 şi 8 pe scara Beaufort.
Cei nouă turişti sunt teferi şi au fost escortaţi în portul Pireu.
Sursa: Agerpres