1245

Vaccin obligatoriu sau opțional? Politica țărilor UE

Mulți partizani ai vaccinării obligatorii ar fi surprinși să afle că în câteva din cele mai importante țări ale Europei occidentale vaccinarea este voluntară sau opțională pentru multe boli, chiar dacă pentru unele grave, cum e hepatita B, rămâne obligatorie. Statul și instituțiile o încurajează, desigur, însă decizia, în cazul multor boli, este la latitudinea părinților. Pentru hepatita A, de pildă, țări precum Italia sau Portugalia nu au nici o prevedere, așa că vaccinarea e total opțională.

Situația este identică în Statele Unite și Canada, unde, deși vaccinarea nu e obligatorie, majoritatea programelor școlare o impun, cu toate că sunt acceptate obiecțiile religioase.

Astfel, vaccinarea nu este obligatorie în Marea Britanie, iar pentru multe boli - total opțională în Franța, Italia, Suedia și Elveția.

În Europa de Est, vaccinarea nu e obligatorie în Ucraina și Letonia. Letonia este de altfel unică prin aceea că părinții care acceptă vaccinarea copiilor sunt puși să semneze că sunt de acord.

În mod surprinzător, Marea Britanie, unde vaccinarea se aplică astăzi pe bază voluntară, a fost prima țară care făcuse vaccinul obligatoriu, în 1853, pentru a opri epidemiile de variolă. Părinții care refuzau erau atunci amendați. Vaccinarea nemaifiind obligatorie astăzi, nici măcar în școli, recent au avut loc epidemii de pojar, localizate în mari orașe cu populație densă, precum Liverpool și Manchester.

Situația este și mai îngrijorătoare pentru Italia, unde sunt recenzate aproape o treime din cazurile de rujeolă din întreaga Europă. Mișcarea Cinque Stelle din coaliția de dreapta aflată la putere a blocat în parlament legislația care ar face vaccinarea obligatorie.

Vaccinarea în școli este o chestiune aparte, ilustrată foarte bine de cazul Germaniei. Nu există o politică guvernamentală a vaccinării, însă aceasta e obligatorie în sistemul școlar. Cum școlarizarea acasă nu este permisă, toți copiii germani sfârșesc prin a fi vaccinați, chiar dacă tehnic guvernul nu o impune.

Unele țări, deși nu impun vaccinarea, o încurajează intens, făcând vaccinul foarte ieftin sau chiar gratuit. Altele, precum Australia, au introdus măsuri coercitive: vaccinarea nu e obligatorie, însă părinții care nu o fac își pierd alocațiile familiale.

Uniunea Europeană nu are nimic de spus în acest domeniu, întrucât sistemele medicale țin exclusiv de autoritatea țărilor membre, de ceea ce e numit în jargon UE subsidiaritate. Cu toate astea, tendința este de a face cât mai multe vaccinuri obligatorii, oferind acces sporit și gratuitate, sau de a ajunge la o cât mai bună explicare a mizelor, precum și la combaterea miturilor conspiraționiste.

europalibera.org

0