Agricultura moldovenească va primi 40 de milioane dolari
Un nou Program de oportunități strategice pentru Republica Moldova, pentru anii 2019 – 2024, în valoare de 40 de milioane de dolari, a fost aprobat de Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA), transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, noul Program prevede finanțarea proiectelor de investiții în agricultură cu accent pe inovații, implicarea tinerilor, sporirea rezistenței la schimbările climatice, reducerea sărăciei în mediul rural.
Din 1999, de când și-a început activitatea sa în Republica Moldova, FIDA a susținut șapte programe în valoare de peste 120 de milioane de dolari, de care au beneficiat peste 135 de mii de persoane din mediul rural.
deschide.md